Petre Grigoraş, antrenorul Pandurilor, consideră că egalul cu Viitorul (1-1) nu reflectă realitatea din teren şi îşi felicită jucătorii pentru atitudine.

”Este pentru prima oară de la începtulul campionatului când jocul m-a mulţumit, dar nu am avut noroc. Oaspeţii au avut două şuturi pe poartă şi au înscris un gol. Sunt mulţumit de atitudinea jucătorilor, deşi rezultatul nu ne avantajează. Parcă jocul seamănă cu cel de altădată. Ar fi fost nemeritat să pierdem. Rezultatul este mai aproape de adevăr. Îmi pare rău că nu am câştigat şi că nu am reuşit să-i aducem pe spectatori aproape de noi. Sper să fie un început de drum pentru meciurile următoare. Au fost şi momente destul de penibile, umilitoare pentru noi, înfrângerile cu Ceahlăul şi Steaua. Îi felicit pe băieţi că au sperat până în ultimul moment. Avem potenţial, dar lotul nu a dat ce are mai bun”, a declarat Grigoraş la Look Plus.

 
 

Urmărește-ne pe Google News