Asta chiar dacă trupa gorjeană a învins de două ori gruparea mureșeană în sezonul regulat.

Ne așteaptă un meci destul de greu la Mureș, un adversar pe care îl știm, un adversar pe care l-am învins de două ori și nu ne va fi ușor să-i învingem încă o dată. ASA va fi un adversar motivat, determinat, aproape că le-am produs o neplăcere fiind la un pas să rateze play-off-ul. Au jucători maturi, valoroși și care știu să gestioneze momentele de joc, ne așteptăm la un meci deschis oricărui rezultat. Încercăm să scoatem cât mai mult de la acest joc și de la fiecare„, a declarat Edi Iordănescu, citat de Agerpres.

În ceea ce privește următoarele meciuri din play-off, tehnicianul a afirmat că va aborda jocurile cu concentrare, personalitate și încredere, în ciuda problemelor financiare cu care clubul se confruntă din cauza anunțului ministrului Energiei, care a informat că societatea Complexul Energetic Oltenia nu va mai finanța echipa de fotbal Pandurii Târgu Jiu.

„Ne dorim să avem un parcurs bun. Nu vreau să facem simplă figurație și să fim o simplă prezență prin play-off. Abordăm meciurile cu concentrare, personalitate, încredere, vom avea adversari în față nu vom fi doar noi pe teren. Este o perioadă importantă, și chiar dacă am asigurat suporterii că vom merge până la capăt împreună nu e ușor să nu știi în ce ape te scalzi. Sper ca în perioada următoare cineva să vină și să discute cu jucătorii, o apreciere pentru rezultate și câteva vorbe despre perspective”, a mai spus antrenorul echipei Pandurii Târgu Jiu.

Meciul ASA Târgu Mureș — Pandurii Târgu Jiu, din prima etapă a play-off-ului Ligii întâi, se a disputa luni, 7 martie, începând cu ora 20,30, pe Stadionul Trans-Sil din Târgu Mureș.

 
 

Urmărește-ne pe Google News