UPDATE 4 iunie, ora 19.47:  Prefectura din Torino a anunţat, duminică după-amiază, un nou bilanţ al busculadei din piaţa San Carlo, din timpul finalei Ligii Campionilor, numărul răniţilor fiind 1.527. Trei dintre răniţi sunt în stare gravă, informează ansa.it.

UPDATE 4 iunie, ora 11.00: Aproximativ 1.000 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma busculadei din timpul finalei UCL. Oamenii se uitau la meciul dintre Juventus și Real Madrid, când în zonă s-a auzit o bubuitură puternică, iar mulți s-au temut că a fost vorba despre o explozie. De fapt, toată panica a fost provocată de o petardă.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 2

Astfel, oamenii au început să alerge disperați din piața San Carlo, iar aproximativ 1.000 au fost răniți. Doi dintre ei se află în stare gravă, printre care și un băiețel în vârstă de șapte ani, care a suferit un traumatiscm cranian şi toracic.


Incidentul s-a produs în Piața San Carlo, acolo unde miide fanii ai campioanei Italiei s-au strâns pentru a vedea pe un ecran gigant meciul cu Real Madrid, 1-4.

În secundele de panică, lumea s-a călcat în picioare, iar informațiile care curg în acest moment pe Twitter anunță mai mulți răniți. Nu este clar dacă este vorba despre vreun atentat terorist sau doar de o petardă foarte puternică.

Gazzetta dello Sport scrie că ar fi vorba de 40 răniți. Potrivit unui martor ocular totul ar fi pornit de la o glumă proastă făcută de un tânăr, care a lansat o petardă și a strigat că e o bombă.

O altă versiune ar fi că panica printre fani s-a instaurat din cauza prăbușirii unei balustrade de la o parcare subterană din zonă.

Urmărește-ne pe Google News