Seară magică pentru Pantelis Kapetanos, grecul iubit de suporterii stelişti ca nici un alt fotbalist din actualul lot al Stelei. La revenirea în Ghencea, introdus la pauză în locul italianului Piovaccari, Kape a punctat de două ori în interval de 10 minute (72-82), la show-ul ofensiv cu Săgeata (5-0). După primul gol, din penalty (l-a învins pe conaţionalul Panagopoulos), grecul a sărutat stema de pe tricou.

Poate prinde Mondialul brazilian

“M-am întors acasă! Suporterii m-au impresionat cu primirea senzaţională pe care mi-au făcut-o! Doar la Steaua mă simt ca acasă. Golurile le dedic fanilor şi familiei”, le-a spus el apropiaţilor. Revenirea la Steaua i-ar putea aduce lui Pantelis convocarea la naţionala Greciei.
La prima reprezentativă elenă, Kapetanos are 4 selecţii şi nici un gol, participând la CM din 2010. Frâiele selecţionatei Greciei sunt la portughezul Fernando Santos, cu care Kapetanos s-a intersectat în 2006, la AEK. Deci, grecul ar putea prinde alt un turneu final, Mondialul brazilian.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News