Dorind să se relaxeze în perspectiva aprigului duel cu elenii care îi aştepta peste numai câteva ore, jucătorii naţionalei României au decis, în această dimineaţă, să părăsească pentru câteva ore hotelul în care au fost cazaţi şi s-o ia la picior prin capitala Greciei. Pentru a vedea mai bine lucrurile deloc puţine ce merită văzute în Atena, portarul Costel Pantilimon (26 de ani) a purtat ochelari.
Astel “înarmat”, cel chemat la lot doar pentru că Ciprian Tătăruşanu acuzase dureri la spate înaintea plecării spre Grecia a făcut pereche cu un alt ochelarist din lotul tricolor: fundaşul stânga stelist Iasmin Latovelvici. Dar, dacă “Lato” a şi-a mai dat jos din când în când dispozitivul optic medical, “Panti” n-a renunţat nici o secundă la al său, pozându-se astfel şi alături de suporterii României. Aceştia i-au aşteptat pe tricolori la ieşirea din hotel, iar unii dintre ei i-au însoţit pe toată durata plimbării.
Nicoliţă, «iubit» în limba franceză
Pe lista celor mai solicitaţi fotbalişti pentru fotografii şi autografe au mai apărut numele steliştilor Cristi Tănase şi Alex Bourceanu şi cel al lui Bănel Nicoliţă, mijlocaşul lui FC Nantes, căruia un fan i-a strigat în limba franceză: “Je taime, Bănel!” (n.r. – Te iubesc, Bănel!). Jucătorii lui Victor Piţurcă, care a preferat să rămână în camera de hotel, pentru a stabili probabil ultimele detalii ale partidei, au trecut la pas prin faţa Parlamentului Greciei, în apropierea căruia atacantul Ciprian Marica a ţinut moţiş să se pozeze sub un portocal. De la plimbare a lipsit portarul Ciprian Tătăruşanu, care a preferat să facă un antrenament suplimentar uşor, după durerile la spate care l-au chinuit la mijlocul săptămânii.
 
 VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 38

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 38

 
 

Urmărește-ne pe Google News