„Am petrecut trei ani foarte buni la Manchester City şi am amintiri foarte speciale de când am stat acolo. Am câştigat o mulţime de trofee, inclusiv campionatul, aşa că a fost o perioadă bună de care îmi aduc aminte cu plăcere, pentru că a fost o perioadă foarte importantă a carierei mele. Acum am schimbat echipa şi sunt sută la sută cu Sunderland, aşa cum sper că am demonstrat-o şi că o voi face în viitor”, a declarat Pantilimon, pentru site-ul oficial al clubului.
Acesta îl va înfrunta pe Kun Aguero, golgheterul ”cetățenilor”, care a înscris 17 goluri în 19 partide. „Este un jucător de top care a înscris multe goluri în campionat şi în Liga Campionilor. El dă tot timpul sută la sută la antrenamente şi de aceea obţine aceste rezultate pe teren, dar le merită pentru că este un mare om şi un mare jucător”, a adăugat Pantilimon.
El a câștigat la Manchester City campionatul și Cupa Ligii în sezonul 2013-2014 și Supercupa Angliei în 2012. După trei sezoane petrecute la City, la care a evoluat sporadic, Pantilimon s-a transferat, liber de contract, în această vară, la Sunderland.
Partida Sunderland – Manchester City se va disputa miercuri, de la ora 21.45.