Unicul gol a fost marcat în minutul 8 de prelungiri al primei reprize de Bîrligea, după o pasă de la Darius Olaru, care a primit cartonașul roșu în minutul 56, iar bucureștenii au rezistat în 10 oameni unei presiuni formidabile a grecilor, aceștia lovind și bara în prelungirile partidei.

PAOK SALONIC: Kotarski – Sastre (A. Zivkovic 70), Kedziora, Michailidis, Baba Rahman – M. Camara (Bakayoko 69), Ozdoev (Schwab 73) – Taison, Konstantelias, Despodov (Shola Shoretire 83) – Chalov (Tissoudali 70). Antrenor: Răzvan Lucescu

FCSB: Târnovanu – V. Creţu, Dawa, M. Popescu, Radunovic – Şut, Lixandru (Edjouma 45+6) – Al. Băluţă (Miculescu 46), Olaru, Fl. Tănase (Oct. Popescu 64) – Bîrligea (Baba Alhassan 78). Antrenor: Elias Charalambous

Desfășurarea partidei PAOK Salonic – FCSB

La Salonic, grecii au avut prima oportunitate de gol în minutul 9, când Târnovanu a reușit o intervenție salvatoare la lovitura de cap a lui Baba Rahman, iar în minutul 28, Taison a lovit bara, a relatat news.ro.

Lixandru, accidentat la genunchi, a trebuit să părăsească terenul în minutul 45+4. Cu patru minute înainte de finalul primei reprize, Olaru a recuperat mingea, a trecut de Michailidis, a intrat în careu și i-a pasat lui Bîrligea, care a îndeplinit o simplă formalitate din 6 metri.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 14

Echipa lui Gigi Becali a rămas în 10 oameni, după ce Olaru a fost eliminat în minutul 56 pentru al doilea cartonaș galben, primit după un henț imprudent. În minutul 62, Târnovanu a avut o altă intervenție de excepție la o lovitură de cap a lui Despodov, apoi Bîrligea s-a accidentat, fiind înlocuit în minutul 78.

Deși repriza secundă a fost prelungită cu zece minute, bucureștenii au reușit să reziste presiunii grecilor, care au lovit bara în minutul 90+7, prin Michailidis.

PAOK a înregistrat a treia înfrângere consecutivă în toate competițiile, în timp ce FCSB se numără printre cele cinci echipe cu punctaj maxim în Liga Europa, ocupând locul 4 în clasament, cu 6 puncte.

Urmărește-ne pe Google News