Oficialii lui CFR Cluj au făcut eforturi pentru a-l convinge pe Paolo Frangipane să accepte oferta de a veni în România. Precedenta experienţă peste hotare a mijlocaşului argentinian s-a încheiat prost, Frangipane fiind obligat să revină în ţară după numai câteva luni petrecute în Columbia, din cauza ameninţărilor cu moartea.

Adus în Gruia pentru a-l înlocui pe Eugen Trică, noul conducător de joc al formaţiei CFR Cluj, argentinianul Paolo Frangipane, supranumit “Piratul”, are o poveste incredibilă. Prima lui experienţă la un club din străinătate s-a sfârşit prost pentru mijlocaşul argentinian. Frangipane a fost nevoit să îşi rezilieze contractul cu formaţia columbiană Deportivo Cali după numai câteva luni, din cauza ameninţărilor cu moartea pe care le-a primit. “Plec în Argentina, din motive personale. Atmosfera din ultimele luni a fost extrem de apăsătoare, aşa că sunt nevoit să o iau din loc. Am primit ameninţări cu moartea, chiar de la fanii propriei echipe. Prin poştă sau prin telefon. Soţia, băieţelul erau speriaţi! Nu am avut nici un fel de probleme cu restul cţchipierilor. Nu plec pentru că aş avea alte oferte”, a declarat Frangipane în conferinţa de presă în care şi-a anunţat rezilierea contractului cu formaţia columbiană.

Casa i-a fost răvăşită de criminali

Gustavo Aro, de la “La Voz”, din Cordoba, dezvăluie: “Paolo a fost şocat de experienţa de la Cali. Deportivo a mers oribil, iar clubul era în haos. El a fost plecat într-o deplasare, iar casa pe care o avea închiriată a fost răvăşită de criminali. Chiar dacă nu era nimeni înăuntru, atunci a decis, definitiv, să plece”.Din păcate, Frangipane nu este singurul jucător din Columbia care a primit ameninţări cu moartea, fotbalul columbian fiind minat de practici de tip mafiot, conduse de interlopi implicaţi în afaceri cu droguri. Cţchipierul lui Frangipane, portarul Oscar Cordoba, a părăsit şi el Deportivo Cali pentru Millonarios din cauza ameninţărilor cu moartea. După această experienţă, soţia lui Frangipane, Romina, nu a vrut să mai plece în străinătate, însă oficialii grupării ardelene au reuşit să-l convingă pe mijlocaşul argentinian că România este o ţară foarte sigură din punct de vedere al criminalităţii.

A semnat pe trei ani şi jumătate

Sosit luni în România, Paolo Frangipane a semnat un contract pe trei ani şi jumătate cu formaţia din Gruia. Frangipane este un coordonator clasic, care recuperează însă foarte multe baloane şi poate evolua şi în banda stângă. De asemenea, mijlocaşul argentinian execută foarte bine loviturile libere.

A fost coleg cu Zapata

Noul playmaker al campioanei României, Paolo Frangipane, impresariat de Jorge Cysterpiller, a fost coleg cu portarul Stelei, Robinson Zapata. Cei doi au contribuit decisiv în 2005 la promovarea echipei Belgrano de Cordoba în prima divizie argentiniană, terminând pe primul loc în liga secundă.

CARTE DE VIZITĂ

DATA NAŞTERII: 11 iulie 1979
LOCUL NAŞTERII: Buenos Aires (Argentina)
PORECLĂ: “Puştiul”/ “Păpuşa”/ “Piratul”
ÎNĂLţIME: 1,69 m
GREUTATE: 78 kg
POST: playmaker
CARIERĂ: Deportivo Espanyol (1996-2000), Tigres (2000-2002), Los Andes (2002-2003), Gimnasia de Jujuy (2003-2004); Huracan (2004-2005); Belgrano de Cordoba (2005- 2006, 2008), Deportivo Cali (2007-2008).
PALMARES: Campion al diviziei secunde din Argentina cu Belgrano în 2005
STARE CIVILĂ: căsătorit cu Aldana Romina Fernandez COPII: un fiu, Valentino Mateo

 
 

Urmărește-ne pe Google News