În fața unor reprezentanţi ai lumii sportive, între care președintele CIO Thomas Bach, şi ai unor companii care sponsorizează evenimentele sportive, Papa a estimat că ”provocarea este de a menține onestitatea în sport, de a-l proteja împotriva manipulărilor și abuzurilor comerciale”.
”Ar fi trist pentru sport și umanitate dacă oamenii ar fi incapabili să aibă încredere în veridicitatea rezultatelor sportive sau dacă cinismul şi deziluzia ar trebui să înece entuziasmul sau participarea veselă şi dezinteresată”, a subliniat Papa, cunoscut a fi un mare amator de fotbal.
”În materie de sport, ca şi în viaţă, a fi în competiţie pentru un rezultat este important, însă a juca bine şi onest este cel mai important”, a spus Suveranul Pontif, citat de Agerpres.
Papa Francisc a lăudat sportul amator
”Vă mulțumesc tuturor pentru eforturile voastre în contracararea oricărei forme de corupţie şi de manipulare”, a adăugat acesta, în fața secretarului general al Națiunilor Unite, Ban Ki-moon.
Papa a încurajat practicarea activităților sportive şi a ţinut de asemenea să laude frumuseţea ”sportului amator”, un puternic mijloc de luptă împotriva excluderii celor mai săraci.