”Mă mulțumesc cele trei puncte, mai ales că adversarii noștri din campionat au câștigat. Trebuia să rămânem aproape de ei. Urmează meciul cu Astra, pe Național Arena. A fost un meci bun, mai ales în prima repriză. Ne-a avantajat terenul, chiar dacă a plouat. Am avut goluri frumoase. Mă bucur. Am avut jucători suspendați, accidentați. Eu – la fel, accidentat și suspendat. Eu știu de ce l-am adus pe Gnohere. A făcut eforturi foarte mari să slăbească. Chiar dacă nu poate să ducă tot meciul. Mă bucur  și pentru Van Haarem, cât timp a putut fizic. Primul obiectiv este să ne calificăm în play-off. Nu joc eu cu Șumudică, ci echipele. Dacă ar fi fost așa, nu știu cât s-ar fi terminat. Eu un meci mai special, având în vedere Cătălin Hâldan, un dinamovist care a murit pe teren. Eu un moment bun pentru toată lumea la Dinamo. Cu CFR, am pierdut, dar lumea. Sper ca Dumneseu să-i deschidă mintea lui Anghel Iordănescu și să ia dinamoviști la lot. Nu-i propun jucători doar de dragul de a propune. Nu o să riște și nu o să aibă de pierdut”.
Mircea Rednic, antrenor Dinamo

”Trei puncte luate de noi, pe un teren greu. Vremea a fost mai încordată. Urmează un meci dificil, cu Astra. Sper să-i facem față. Ne simțit bine când câștigăm”.
Dorin Rotariu, atacant Dinamo

”Puteam obține mai mult. Am întâlnit o echipă altruistă. În prima repriză, Dinamo a avut o jumătate de ocazie, dar ne-au dat două goluri. Am avut cel puțin un penalty, dacă nu două. Am întâmit o echipă la care m-a consacrat ca jucător, și ca antrenor. Am vrut s-o bat”.
Cornel Țălnar, antrenor Concordia Chiajna

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News