Eu am supus aceasta problema in Consiliul de Administratie al societatii si, in unanimitate, toti am fost de acord sa stopam negocierile si sa nu mai scoatem aceasta papusa pe piata”, ne-a declarat Dana Neacsiu, directorul fabricii „Aradeanca”.
Aceasta a mai precizat ca „ar fi fost corect ca si noi sa fim invitati la conferinta de presa sustinuta ieri de Andreea” si, de asemenea, ca nu poate fi vorba de o incalcare a dreptului de imagine al fostei campioane, din moment ce nici o papusa nu a iesit din fabrica.
Astfel, producatorul de papusi se vede pus in situatia de a abandona un proiect care ar fi adus cresterea veniturilor sale, insa, deocamdata nici nu se pot contabiliza pierderile, care se cifreaza la cateva sute de milioane de lei. „O sa incercam sa recuperam papusa. O sa-i facem un alt cap si probabil o sa se numeasca Viorica sau altfel. Am fost pusi intr-o situatie ingrata, dar nu mai putem continua negocierile sub nici o forma”, a conchis Dana Neacsiu.

Gimnasta acuza „Aradeanca”
In conferinta de presa sustinuta ieri, Andreea Raducan (foto) a declarat ca e gata sa reia oricand negocierile cu SC Aradeanca SA, cea care urma sa produca papusile ce-i reprezinta imaginea, dar in nici un caz cu actuala conducere. Ea a declarat ca firma din Arad a asociat numele sau cu fabricarea unei papusi ce-i reprezinta imaginea, in lipsa unui contract scris si ca firma a anuntat lansarea pe piata a jucariei fara ca ea sa stie acest lucru.

 
 

Urmărește-ne pe Google News