Oana Manea a deschis telefonul de cum a coborât din cursa Tarom care a adus campioana României la handbal de la Budapesta la București, pentru a vorbi cu mama ei. A trecut stânjenită peste momentul în care a primit flori de la junioarele III ale CSM, fetițe de 13 ani, apoi peste aplauzele anemice cu care au fost așteptate la aeroportul, în Salonul Prezidențial.
Oana Manea are motive de tristețe, în această perioadă a anului. ”Sâmbătă, am parastasul de 7 ani al tatălui meu”, spune fosta jucătoare a naționalei. Dumitru Manea este fost antrenor la Sportul Studențesc, scoțând fotbaliști pe bandă rulantă, alături de Cornel Jurcă și de Cornel Vlad, alți doi antrenori pricepuți la nivel de copii și juniori.
Mitică Manea a decedat în urma unui infarct, în timp ce se afla în casă pe care o deținea îm Cernica. În urma antrenorului, a rămas o datorie de câteva mii de euro, pe care Vasile Șiman, fostul patron de la Sportul, o are la familia decedatului. ”Șiman are să-i dea 7.000 de euro”, menționează, resemnată, handbalista.
Citește și: