Golden Fighter Kickboxing Championship, prin Alin Fălcușan, CEO al promoției, a semnat recent un tratat strategic de cooperare cu WLF Union China, acesta având în vedere cooperarea pe termen lung în schimbul de experiență cultural sportivă.
Astfel, se pun bazele unei strategii de promovare a sportivilor din Europa și China și, totodată, se urmărește dezvoltarea proiectului “The Belt and Road” care va crește tinerii sportivi si îi va manageria pentru a ajunge contender la Centura Mondială WLF.
În urma semnării parteneriatului, începand cu sezonul 2018 de evenimente sportive ale Golden Fighter, acestea vor fi difuzate și în China prin intermediul WLF Union, astfel încât fiecare luptător din Golden Fighter să poată fi studiat de consiliul WLF Union pentru a obține dreptul de participare în cadrul WLF Series din China.
”WLF Union va utiliza seria de evenimente Golden Fighter și va promova în China atât evenimentul Golden Fighter, orașul/țara unde se va desfășura acesta, dar și sportivii pariticipanți și partenerii comerciali ai evenimentului. Astfel se va realiza nu doar un schimb de informații cultural sportive, dar se vor deschide și noi oportunități de relații între partenerii comerciali chinezi și cei români”, ne-a declarat, Alin Fălcușan, CEO al Golden Fighter.
Relația dintre Alin Fălcușan și WLF Union China a fost stabilită cu un an în urmă după colaborarea excelentă avută la evenimentul organizat în Timișoara, gala România vs. China, eveniment transmis în direct de DigiSport în România și de Henan TV în China.
”Prin acest parteneriat cu cea mai importantă organizație de arte marțiale profesioniste din China și televiziunea HenanTV, atât sportivii români, cât și companii din domeniul turismului sau din alte domenii de afaceri pot beneficia de dezvoltarea unor importante colaborari pe piata asiatică”, ne-a mai spus promotorul Alin Fălcușan cu privire la parteneriatul semnat recent.
După succesul galelor din 2017, România vs. China, de la Timișoara, și România vs. Surinam, de la Craiova, următorul eveniment Golden Fighter se va desfașura la Varna, în Bulgaria, pe data de 28 aprilie. Confruntarea dintre România și Bulgaria va aduce în ring 10 meciuri profesioniste de Kickboxing. Evenimentul are un rol important în promovarea valorilor sportive din cele două țări, dar și de a informa publicul despre oportunitățile pe care le pot oferi acestea.