Partida a debutat echilibrat și primul sfert s-a încheiat cu doar două puncte avans pentru gazde, 25-23. În ultima secundă a primului sfert, Brown a oferit faza meciului, când a marcat un coș spectaculos de 3 puncte.
La începutul sfertului doi, Partizan s-a distanțat repid, dar ploieștenii au recuperat diferența și, la pauza mare, sârbii conduceau cu 43-38. Prahovenii au dominat sfertul trei, pe care l-au câștigat cu 20-11.
CSU Ploiești a intrat în avantaj în ultimul sfert, dar, cu șapte minute înainte de final, echipa lui Arnautovici a cedat conducerea partidei și Partizan a câștigat cu 76-69.
Prahoveni au trei victori în cinci etape. Următoarea partidă din Eurocup va fi împotriva rușilor de la Volgograd, pe tern propriu, pe 19 noiembrie, de la ora 19.45.
––––––––––––
Să joci la 600 de kilometri de casă într-o deplasare europeană reprezintă deja un prim atu. Să conduci ierarhia grupei, la egalitate cu alte două forţe de pe continent, şi să zăreşti deja luminiţa calificării în Top 32 ilustrează un amestec de forţă şi pasiune. Să speri că o vei putea învinge pe Partizan Belgrad în ”Pionir”, o adevărată catedrală a baschetului sârb, este deja o altă poveste. Una pe care ”gladiatorii” lui Arnautovic vor să o ducă la bun sfârşit în această seară, pentru a se apropia şi mai mult de o prezenţă istorică în fazele superioare ale EuroCup.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_0e830c562fe787e0825bee817a0930d9.webp)
Cu moralul ridicat după victoriile cu Hapoel Ierusalim şi Energia Tg. Jiu, ultima venită la capătul unei reprize de prelungiri, ploieştenii au luat încrezători drumul Serbiei marţi dimineaţă, în tentativa de a realiza ceva greu de imaginat în urmă cu 4-5 ani. Din ”Pionir”, sala de peste 8.000 de locuri din capitala Serbiei, au plecat învinşi titani ca Maccabi Tel-Aviv, Anadolu EFES Istanbul, Barcelona sau Real Madrid, în vreme ce grupări din „valul 2”, precum Brose Bamberg sau Belgacom Charleroi, au fost cu adevărat hipnotizate de atmosfera incendiară creată de „Grobari 1970” sau „Juzni Front”, cele mai cunoscute fracţiuni ale suporterilor lui Partizan.
„Nimeni nu poate porni din postura de favorit pe terenul lui Partizan, o grupare care an de an dă baschetbalişti de naţională în lotul Serbiei şi vinde pe bani frumoşi în alte campionate puternice din Europa. Belgrădenii traversează un moment dificil, cu 4 înfrângeri în primele 4 etape din EuroCup, astfel încât partida cu noi devine una de totul sau nimic pentru gazde. Atmosfera cu siguranţa ne va motiva, întrucât să joci în prezenţa unor asemenea suporteri îndrăgostiţi de culorile clubului, într-o mare de alb şi negru, nu are cum să nu îţi ofere un sentiment special”, a declarat antrenorul sârb al campioanei României, Vladimir Arnautovic.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_6178715703497bbffbad02c26b95b8a2.webp)
Proces de întinerire
Rămasă în afara tabloului celei mai importante competiţii intercluburi din Europa, pentru prima oară după 10 ani, Partizan Belgrad s-a văzut nevoită să-şi vândă cei mai importanţi jucători pentru a acoperi pierderile necalificării în Euroligă. Bogdan Bogdanovic şi Joffrey Lauvergne au fost cedaţi la Fenerbahce Istanbul şi, respectiv, Khimki Moscova, în schimbul a 1.7 milioane de euro. De asemenea, din cauza situaţiei financiare precare, letonul Davis Betrans şi francezul Leo Westermann au plecat la pachet în Spania, primul ajungând la Laboral Kutxa, iar cel de-al doilea la Barcelona, care l-a împrumutat, ulterior, campioanei Franţei, Limoges.
În aceste condiţii, directorul sportiv Dragan Todoric – a cărui carieră la Partizan, ca jucător şi, mai apoi, ca membru al Consiliului de Administraţie a furnizat grupării belgrădene nu mai puţin de 45 de trofee! – şi antrenorul Dusko Vujosevic au demarat o campanie de întinerire a lotului. În vară, în curtea lui Partizan au ajuns internaţionalul grec de tineret Ioannis Kouzeloglu (centru, 20 ani, contract semnat pe 4 sezoane), Andreja Milutinovic (extremă, 24 ani, ex- Steaua Roşie Belgrad), precum şi extrema de forţă Luka Bogdanovic (29 ani, revenit la Partizan după 7 sezoane petrecute în Franţa, Spania, Germania şi Turcia). Pe lângă aceştia, din „garda veche” se disting internaţionali sârbi Milenko Tepic (fost coleg de generaţie cu Dragan Labovic) şi Dorde Gagic (centru, 23 ani), francezul Boris Dallo şi „lupii tineri” Nikola Milutinov (centru, 19 ani, internaţional sârb de tineret), Nemanja Bezbradica (extremă de forţă, 21 ani) şi Doko Salic (centru, 19 ani, internaţional sârb de tineret).
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_8e679f5f72bf870d249d269a67ff284b.jpg)
Bilanţ echilibrat în Liga Adriatică
În actualul sezon, Partizan Belgrad pare să se descurce mult mai bine în Liga Adriatică decât în EuroCup. Sârbii abordează jocul cu Burlacu şi compania după o victorie clară, scor 65-50, obţinută pe teren propriu împotriva macedonenilor de la MZT Skopje, campioana acestei ţări. După 7 etape, Partizan ocupă locul 7, cu 3 victorii şi 4 înfrângeri, într-o competiţie pe care a câştigat-o de 5 ori la rând, între 2007-2011.
Meciuri amicale peste Ocean
În deschiderea sezonului 2009-2010 al Euroligii, cel mai bun din istoria recentă recentă a lui Partizan (locul 4 la turneul final găzduit la Paris), Partizan Belgrad a disputat două partide de verificare în Statele Unite ale Americii, în cadrul programului „Euroleague American Tour”. Echipa antrenată pe atunci de acelaşi legendar Dusko Vujosevic (55 ani, peste 20 de trofee cucerite cu Partizan) au pierdut ambele jocuri, scor 70-102, cu Denver Nuggets, şi 80-111, cu Phoenix Suns, dar au intrat în istorie ca fiind prima echipă din Serbia invitată peste Ocean.
Arnautovic, elogiat în presa din Serbia
Antrenorul campioanei CSU Asesoft, Vladimir Arnautovic, a avut parte de o frumoasă surpriză în momentul aterizării la Belgrad. Răsfoind mai multe publicaţii din ţara vecină, tehnicianul sârb a constatat că jurnaliştii plavi îi alocă spaţii importante, de numele său fiind legată „cea mai strălucită perioadă din istoria Asesoftului, formaţia care domină de peste 10 ani baschetul din România”. De asemenea, Arnautovic este prezentat ca un antrenor „aflat în permanenţă de noi trofee şi victorii europene, un strateg în adevăratul sens al cuvântului, foarte iubit de vestiar şi de suporteri”.
Programul etapei a 5-a în grupa E:
Banvit Bandirma – Krasnye Oktyabr (ora 19:30)
Hapoel Ierusalim – Lietuvos Rytas (ora 20:30)
Partizan Belgrad – CSU Asesoft (ora 19:00)
sursa: csuasesoft.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_503792042d05c83b059b3dcb7c12f3d3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_13d77b5f0da4e7e4e5b0a0a64a7ca76c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_5d788d4c752f540c09827456fdaecc12.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3bad5579c4dd18a16e8cc8b162fb54aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_9f45fe7b09b46a37268dbf4d3b9a14ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f179ca61111c46ecd2df4ed57a485719.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_14e8ff470a342dcbefd19f4cfa3aa2f8.gif)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_b32c271ee072b59370b1c02d6421fc45.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_0458462c93d70ca706ea95b796fffbec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_05d493697dd39831b3701555c98f2aef.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_8e7fe8d2c12c68dd853764ffa0e25cb1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_6ad507d03234588170d6c61d44e49894.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_f3a724216c0c16b2a7a2dd49855802ba.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_02d86c5dfe2b5e1ca46204c62fb98f58.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_597a00028426f25cd46fa3591de0bdc3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_e510f72b8aa982c48687b856464250f3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_c48a465bf1049b479ec1ad4c8fe54f7a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_68231aeb47913d0385a53096fc0b6726.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_4d4ce989f27a6e81dc92d42f90ec3a8b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_8d7efb20748a73444d3dd44b77bec75f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_366615b72685a09786cca0bafb575948.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/254_c08aacb635f538471908a30fe12259e6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_c90e2f3fc9cb37a661552562e1a3ee37.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_8e61b70af5f23c7f5cd69b0b1f9ab127.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.