Romică Pașcu, președintele de la FC Brașov, a declarat la Dolce Sport, după meciul pierdut de Brașov cu Astra, scor 3-4 după prelunigri, în optimile de finală ale Cupei României, că erorile de arbitraj au decis echipa calificată.
“Sunt marcat de faptul că, după 42 de ani în fotbal, văd o brigadă de arbitri ca pe vremea mea. Se bucurau la final mai mult decât jucătorii de la Astra. Domnul Dima a fost depășit de meci. Golul doi marcat de Astra a fost din ofsaid, iar eliminarea la Matei – incorectă. În plus, a fost fault și la golul patru înscris de ei.
Îmi amintesc de un meci dintre Oradea și Hunedoara, când eram eu președinte la Oradea. În minutul 90 era 0-0, un jucător de la Hunedoara a tras spre poartă, se vedea că va fi gol, dar arbitrul a fluierat finalul meciului”, a spus Romică Pașcu, la Dolce Sport.
“Am reușit să revenim de la 0-3. Eliminarea mea nu pot să o înțeleg, a fost tipică arbitrajului românesc. Rămânem cu o amintire frumoasă, nu multe echipe reușesc aă înscrie de trei ori cu Astra”, a spus brașoveanul Marius Matei, la Dolce Sport.
Alexandru Dandea a înscris golul decisiv în prelungiri pentru calificarea Astrei.
„Ne așteptam să fie un meci dificil. Cupa României e mereu plină de surprize. În a doua repriză ne-am relaxat puțin și asta ne-a costat. Bine că nu s-a întâmplat să luăm și golul patru, că au și avut o ocazie mare. Noi sperăm să aducem trofeul la Giurgiu”, a spus Alexandru Dandea pentru Dolce Sport.
Marius Șumudică a conchis: ”Era să fac infarct. Am comis greșeli impardonabile”.