Peste 1.300 de participanți, susținători și organizatori au spus prezent sâmbătă – 5 mai, la evenimentul ZIUA B, primul concurs din calendarul Riders Club 2018 și unul dintre cele mai populare competiții ale sistemului de ciclism. Prima aventură Riders Club 2018, pregătită de echipa MTB Academy și MPG, s-a desfășurat, ca de obicei, în Pădurea Cernica-Pantelimon, una din cele mai pitorești zone din apropierea Bucureștiului, cu o experiență mai bogată și un standard și mai ridicat de organizare.
Ziua de sambătă a început la ora 07:30 când primii rideri și-au făcut apariția pentru a-și ridica pachetele de concurs, fiind nerabdători să exploreze. Soarele deja stralucea puternic pe cer, iar punctul de alimentare și hidratare de la Start/ Finish, dotat cu fructe, glucoză, apă și bautură sportivă Gatorade a fost imediat populat.
Aflat la cea de a 6-a ediție, evenimentul a oferit concurenților mari și mici ocazia de a explora pe două roți trasee frumoase în natură, de 19 km si 38 km. Rutele, create de echipa MTB Academy și MPG, au fost accesibile tuturor, fiind programate două starturi pentru confortul tuturor participanților. La ora 09:00 au început cursele copiilor între 5 și 12 ani, dar și cea de agrement, la care au fost prezenți insoțitorii celor mici, dar și riderii începători, pe traseul Scurt – 19 km. La ora 11:00 au pornit în valuri, pe traseul Standard – 38 km, cicliștii de performanță și cei amatori, cu mai multă experiență în competițiile de MTB.
După trecerea liniei de Finish, toți concurenții au primit o medalie și s-au relaxat în zona de Start/ Finish, amplasată lângă restaurantul Phoenix Cernica și Extreme Park Cernica, beneficiind de toate facilitățile puse la dispoziție de echipa MPG și de sponsorii evenimentului. După o hidratare corespunzătoare cu apă sau Gatorade, băutura sportivă numarul unu în lume, participanții au beneficiat de o porție binemeritată de paste Barilla.
La festivitatea de premiere, cei mai rapizi cicliști care au cucerit podiumul s-au bucurat de premii în bani, cuprinse între 200 și 600 de lei, în funcție de categorie, sau în produse oferite de SUUNTO, BOSCH, GoldNutrition, Ambulanța de Biciclete – AmBike și MTB Academy, precum și de medalii și diplome. Rezultatele ediției a 6-a a concursului ZIUA B pot fi consultate online pe pagina competiției de pe www.ridersclub.ro, iar pentru acces direct click aici.
Participanții adulți au avut ocazia să cîștige premii și la tombola de la finalul evenimentului, ce au constat în: revizie all inclusive de la Ambulanța de biciclete, ceas SUUNTO M2 și un aparat de spălat Easy Aquatak Bosch 110. Cei mici au avut dedicată o tombolă specială în cadrul căreia s-au oferit: o cască de bicicletă Drag Bike, un ghiozdan Riders Club și două ședințe de personal training MTB Academy.
Reamintim faptul că evenimentul a fost limitat la 1.000 de participanți, iar joi, 3 mai, a fost declarat “sold out”, decizia fiind luată pentru ca experiența tuturor să fie cât mai plăcută, iar cursele să se desfășoare în condiții de siguranță din punct de vedere al organizării.
Calendarul Riders Club 2018 numără în prezent 9 competiții, dedicate în special amatorilor. Capul de afiș este însă, incontestabil, Carpathian MTB Epic, eveniment de 4 zile de la Cheile Gradiștei, o competiție născută din pasiune pentru sport și pentru natură, o experiență de neratat pe potecile înalțimilor Carpaților Centrali din România.
Detalii, pe www.ridersclub.ro și pe Facebook Riders Club.