„E păcat și dureros ce se întâmplă la Cluj, unde m-am simțit efectiv acasă. Am văzut că se discută despre faliment,desființare. Aici s-a ajuns din cauza celui ce-a condus clubul în toți acești ani, e vorba de cel de sus, de acționarul majoritar. Am câștigat la Manchester, am făcut istorie la un club din România, am făcut cinste CFR-ului și noi am adus foarte mulți bani în conturile clubului. S-a ajuns în situația asta datorită minciunilor interminabile pe care le-a rostit cu nonșalanță Paszkany ani de zile. A promis, nu și-a respectat absolut nici o promisiune. Și Dumnezeu e sus și vede, iar la un moment dat toate ți se întorc în viață. Nu are bani? Să se dea la o parte, să lase pe altcineva. Dar cere și bani pentru o societate plină de datorii. Unde sunt milioanele de euro din Liga Campionilor? Unde? Când începi să minți și doar cu asta te ocupi, aici ajungi. Îmi pare cel mai rău de băieții care sunt acolo și de Miriuță. Vorbim aproape zilnic, nu cred că mai rezistă nimeni. Ei sunt niște luptători, antrenorul e la fel. Sunt alături de ei de aici, din Italia”, a declarat italianul Piccolo pentru actualdecluj.ro.
„Acesta este Paszkany. Eu, sincer, cred că singura salvare a clubului ar fi să fie preluat de Gadola. În cinci ani, atât cât am stat în Cluj, el mi-a demonstrat că e un om de valoare. Nu există termen de comparație. Eu dacă mă uit în ochii lui Gadola, știu că mă uit la un om de încredere și am o stimă deosebită pentru el. La Paszkany nu te poți uita”, a dăugat Piccolo.