Concertul pe care şi-l doreşte Arpad Paszkany, cunoscut drept un tip ce-şi ţine promisiunile, seriozitatea sa ca investitor la echipa feroviară fiind probată de actualele performanţe, este un vis al său din adolescenţă. Cât despre trupa britanică în cauză, aceasta se află de ani buni în topul preferinţelor sale. Ultima oară a văzut-o în concert la celebrul festival “Monsters of Rock”, în München. “Ascult multă muzică, în special de factură heavy metal, Iron Maiden, Judas Priest. Am toate albumele formaţiilor respective. Dacă CFR păstrează titlul, la vară, la sfârşitul campionatului, promit că Iron Maiden va concerta la Cluj. Merită sacrificat gazonul cu un aşa eveniment!”, a declarat în exclusivitate pentru Libertatea patronul ardelenilor.
Rocker fără plete
Referitor la trecutul său de rocker împătimit, Arpad mărturiseşte că n-a putut să-şi îmbunătăţească imaginea de rebel, pentru că nu şi-a lăsat părul lung din cauza sportului. “Am făcut ani buni de înot şi polo. Când ieşi din bazin, mai ales iarna, ideal şi sănătos e să ai părul scurt. Decât să fac meningită, am ales să fiu rocker fără plete”, îşi aduce aminte nonconformistul om de afaceri.
Sunt morţi după fotbal
Ca orice englezi care se respectă, membrii trupei Iron Maiden sunt pasionaţi de fotbal. Cel mai înrăit microbist este Steve Harris (52 de ani, foto), fondatorul, basistul şi compozitorul formaţiei. Fan declarat al echipei londoneze West Ham United, Harris urmăreşte regulat meciurile favoriţilor pe arena “Upton Park” şi joacă fotbal alături de admiratorii săi, îmbrăcat în tricoul “ciocănarilor”.