Sportnews.ro: Record de 119 selecții, într-o carieră de 22 de ani la națională, record de 1.097 meciuri disputate, primul britanic ajuns la această cifră, Fotbalistul anului în 1973, 5 trofee majore (FA Cup 1967, Cupa Ligii 1971, 1973, Cupa UEFA 1972, cu Tottenham, FA Cup 1979, cu Arsenal), singurul goalkeeper care a marcat într-o finală de Cupă a Angliei, adversar de calibru opriți, enervați, scoși din sărite, retragere de gală la Mondialul din 1986, contra Braziliei, cavaler al Ordinului Imperiului Britanic….Ce mai e de spus?!
Pat Jennings: Că nu aș schimba nimic din cariera mea și că sunt mândru de sângele meu nord-irlandez. Oamenii mă întreabă de multe ori dacă nu am avut vreun regret că nu am jucat la o națională mai importantă. Nici vorbă! Am avut rezultate incredibile, două prezențe la Mondiale, în 1982 și 1986. Mă îndoiesc că aș fi jucat de 119 de ori pentru Anglia. Mai scrie sunt un bărbat fidel: am intrat pe poarta arenei lui Tottenham în 1964 și sunt încă aici! Singurul meu regret a fost că nu am câștigat un titlu cu ”Spurs”. Și notează că sunt mândru de pletele ”Beatles” pe care le-am purtat pe teren și că acum mă simt norocos că încă mai am păr (râde). Apoi, că mă antrenez din greu la golf (nr. un turneu îi poartă numele, după ce a donat aproape 1.000.000 de euro pentru asociația caritabilă care patronează competiția!) E ceva ce mă relaxează nemaipomenit!
N-a fost ”înțelegere” cu englezii
Mister, spuneți-mi repede o listă cu cele mai mari meciuri pe care le-ați făcut…
La Tottenham, finala FA Charity Shield, din 1967, când am și marcat. Căutați pe internet și o să-mi vedeți isprava. A fost 3-3 și am ținut trofeul, și noi, și Manchester, câte șase luni! La Arsenal, tot o finală de Cupă, FA Cup din 1979. În minutul 86, United avea 2-0, dar i-am bătut cu 3-2! La națională, îmi e dragă victoria cu Israel, care ne-au adus calificarea pentru Mondialul din Spania, și cele 4 clean-sheet-uri, meciurile cu Spania și Iugoslavia, de la Mondialul din 1982, partidele din România și din Anglia, de pe Wembley, atunci când am avut nevoie de un punct pentru a se califica pentru Mexic ’86. Și l-am reușit, fără nici o înțelegere, să fie clar! Am avut câteva parade atunci…
25 de cornere, 36 de şuturi pe poartă, mingea scoasă de două ori de pe linia porții, de fundașul Nicholl, practic al doilea portar (!), plus, un penalty neacordat la Hagi…
N-am știut statistica, dar e București, România, 16 octombrie 1985, 1-0 pentru noi! Unul dintre cele mai intense meciuri din carieră… Nu prea vă amintiți cu plăcere, așa-i? Terenul a fost parcă foarte greu, nu? Exact ce-mi placea mie. Să-ți dau niște ponturi. Eu am început sportul cu fotbalul galic (n.r un sport inventat în 1885, ce se practică și azi în spațiul britanic, care combină elemente din fotbal, rugby și volei), pe care îl jucase și bunicul meu. Am jucat la mijlocul terenului, poziția în care erai cel mai implicat. Jucam pe câmpuri pline de zloată, a trebuit să învăț repede să mă desprind din noroi. Când am jucat primul meci de fotbal, era zăpadă, veneau centrările în careu, eu săream și eram cu un metru deasupra atacanților. Așa a fost și la București! Plus că am făcut și niște box la viața mea. M-a dus taică-miu, John. Primeam, dădeam… Crezi că mi-era frică de cineva în careul meu?! Iar antrenorul nostru, Billy Bingham, era maestru. Am pus totul la punct, am exersat până și degajările cu piciorul, din poartă în poartă! Coach-ul se aștepta, probabil, că românii vor ataca și cu Silviu Lung… Iar eu am am dat niște goluri în acest mod…
Îi place ”Panti”, Chiricheș e inconstant
Ce va fi sâmbătă?
E cam cel mai important meci din ultimii 30 de ani de fotbal nord-irlandez! De la cel de la București încaoce, e cel mai tare. Am fost la trei Mondiale (nr. 1958 – ”sferturi”, 1982 – faza a doua, 1986), dar niciodată la Europene. Așa că batem și ne calificăm!
”Îl avem pe Lafferty. Dăm un gol mai mult ca voi”
Cum vedeți România?
Uite, mie îmi place portarul de la Sunderland, îmi aduce aminte de mine, dar am înțeles că va lipsi (n.r. Costel Pantilimon s-a accidentat). A avut un sezon excelent la Sunderland! E bine pentru noi! Îl știu și pe Chiricheș, doar joacă la Tottenham. E un băiat bun, puternic, tehnic, dar inconstant. Ne putem baza pe asta! În Premiership, e foarte greu să prinzi un loc de titular, să joci regulat, dar el a luptat pentru asta. A jucat în Liga Europa, oricum! Nu-i mai aveți pe Hagi – era incredibil, pe Dumitrescu sau Mutu, ca odinioară. Nici măcar pe ”Super” Dan (n.r. Petrescu). Sunt multe absențe la voi! Așa că vreau să fie o victorie, ar fi un cadou de suflet pentru aniversarea mea. Avem o generație care ne poate duce în premieră la un European!
Best și Greaves, cei mai mari
Care a fost cel mai mare atacant pe care l-ați oprit?
Am tratat toți adversarii cu același respect. Dar eu aș zice așa: 1. Best, 2. Greaves, 3. McParland! Cu atacantul McParland am stat pe aceeași stradă, în Newry! A jucat pentru noi la Mondialul din 1958, era o icoană acasă. Eram copil, am căutat un televizor într-un suflet, să-l vedem la turneul din Suedia. Cu uriașul Best am debutat în același meci pentru națională. O-ho-ho, ce mult e de atunci, era1964! Eu nu-l prea știam, eram la Watford, el la Manchester. De la antrenamente, mi-am dat seama că e și va fi mare… A fost un 3-2 cu Țara Galilor, la Swansea… Iar Greaves, cu care am fost coleg la Spurs, mi-a dat orice fel de goluri ți-ai imagina tu. Cel mai mare marcator pe care l-am văzut! În plus, a reușit un hat-trick de toată frumusețea contra mea, dar la națională. Anglia ne-a bătut cu 4-3 cândva. Am înțeles că tocmai a suferit un accident cerebral, îi urez însănătoșire grabnică. Să nu-l uit pe brazilianul Josimar. A fost ultimul meu meci la națională, 3-0 pentru Zico și Socrates. Făcusem 41 de ani, era 12 iunie 1986. Mi-a dat un gol irepetabil, de la 40 de metri, sub bară! Aș fi scos trasorul doar dacă aveam aripi!
Pro Messi, pro Pele!
Messi sau Ronaldo? Pele sau Maradona?
Geniali amândoi, dar sunt fotbaliști diferiți. Parcă mi-e mai aproape de suflet argentinianul Barcelonei. Pele sau Maradona? Magnifici, însă și ei diferiți. Aici merg pe mâna brazilianului!
Courtois, De Gea, Buffon
Ce portari vă plac din fotbalul actual?
Scrie două nume: Courtois, belgianul de la Chelsea, De Gea – spaniolul lui United.
”Am fost un portar cu un plasament bun, nu m-am remarcat neapărat prin parade spectaculoase. Am fost pur și simplu în locul potrivit la momentul potrivit. Nu mi-a fost teamă niciodată de duelurile unu-la-unu, am avut mâini și picioare suficient de lungi pentru a micșora unghiurile atacanților. Poate că Buffon aduce cu mine”.
Așchia a sărit departe de trunchi
10 lucruri neștiute despre Big Pat
– Fratele lui, Brian, a jucat fotbal, fiind o legendă a clubului Coleraine, din Irlanda de Nord. Pe teren, nu s-au întâlnit niciodată.
– A apărat două penalty-uri în același meci, cu Liverpool, pe ”Anfield”, în martie 1973. I-a blocat pe Kevin Keegan și Tommy Smith.
– Terenul pe care a debutat în Newry se numește azi ”Jennings Park”.
– Până la 17 ani, când s-a transferat la Watford, nu plecase niciodată din orașul natal Newry, 55 km de Belfast.
– Când era junior, câștiga 5 lire pe săptămână. La Watford, a primit 25. ”Atâția bani pentru a juca fotbal? Eu aș fi jucat și pentru nimic!”, spunea Pat cândva.
– Primul contract la Tottenham a fost de 1.000 de euro pe săptămână.
– Lucrează încă la ”Spurs”, în Corporate Hospitality, primind fanii echipei în loja care îi poartă numele pe White Hart Lane”.
– La data victorie de la București, Jennings era de vârstă cu antrenorul României, Mircea Lucescu! Prestaţia lui Jennings a fost cu atât mai remarcabilă cu cât goalkeeperul britanic, în vârstă atunci de 40 de ani, nu jucase nici măcar un minut în sezonul respectiv la echipa de club! Hagi, căpitanul nostru, avea atunci doar 20 de ani.
– Fiul lui Pat n-a avut aceeaşi strălucire. Patrick Jennings jr, născut în 1979, a început fotbalul la Tottenham, dar n-a jucat niciun meci în Premier League. Pat jr. s-a descurcat mult mai bine în plan personal, căsătorindu-se cu Saray Morrisey, un fotomodel celebru din Irlanda.
Toamna chinurilor noastre
România a prins o seară neagră în acea toamnă. Neînvinsă de 9 meciuri la București, trupa lui Mircea Lucescu a avut 25 de cornere, 36 de şuturi pe poarta lui Jennings, două bare, mingea a fost scoasă de trei ori de pe linia porții, plus, un penalty nedat la Hagi! Punctul lui Quinn le-a permis nord-irlandezilor să facă o înțelegere cu Anglia, în ultimul meci: 0-0 și ambele naționale britanice au mers de mână la Campionatul Mondial din Mexic, din 1986.
România – Irlanda de Nord 0-1
16 octombrie 1985, Stadion “23 August”. Spectatori: 50.000
România: S. Lung – Negrilă (46 Geolgău), Iovan, Iorgulescu, Ungureanu – Mateuț, Rednic, Boloni, Klein – Hagi (cpt.), Coraș (62 Pițurcă). Antrenor: Mircea Lucescu.
Irlanda de Nord: Jennings – Nicholl, ONeill, McDonald, Donaghy – Penney (73 Armstrong), McIlroy (cpt.), McCreery, Stewart (57 Worthington) – Quinn, Whiteside. Antrenor: William ”Billy” Bingham.
A marcat: Quinn (29).
Arbitru: Rolf Sorensen (Danemarca).