„Am văzut-o (n.red. pe Serena Williams) după (n.red. turneul de la) New York, am fost și ne-am întâlnit. Se simte grozav, normal, este foarte fericită. Familia ei crește acum. A vrut să aibă al doilea copil, era dorința ei și normal că este foarte fericită. Nu cred că vrea să revină, dar tenisul este parte din viața ei. Așa că poate va reveni pe teren, măcar pentru a se bucura de acest sport”, a spus Patrick Mouratoglou în interviul acordat CNN.
Declarațiile pot fi urmărite în video, de la minutul 3:19.
Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis a suspendat-o patru ani pe Simona Halep ca urmare a încălcării regulamentului anti-doping. Potrivit GSP, numele persoanei care i-a dat sportivei de 31 de ani suplimentul contaminat cu roxadustat este fizioterapeuta Candice Gohier, de la Academia Mouratoglou, dar în baza recomandării lui Frederic Lefebvre, directorul departamentului de pregătire fizică de la Academie. Lefebvre a fost și preparatorul fizic al Serenei Williams