Cum până la finalul campionatului, conform deciziei Ligii, etapele se vor succeda la 3-4 zile, patronii au luat foc, după ce au consultat programul ultimelor patru runde. “CFR Cluj, Rapid, Steaua, FC Vaslui şi Universitatea Cluj cred că suntem împotriva lor. Televiziunile vor ceva, dar cluburile nu sunt de acord. Au venit peste mine, televiziunile, la fel!”, a anunţat, ieri, la GSP TV, Dumitru Dragomir. Preşedintele LPF a încheiat, deznădăjduit: “Fraţilor, aici, la Ligă, este un scandal înfiorător!”. Pentru ca haosul să fie complet, în afara echipelor aflate în lupta pentru titlu, şi cele care se bat să supravieţuiască au obiecţiile lor vizavi de acest program infernal impus de Ligă. Fiecare zi în plus contează, iar antrenorii se plâng că este inuman să joci nu mai puţin de şapte etape încontinuu. “Un fotbalist se recuperează complet după patru zile, dar noi am fost obligaţi de program să evoluăm non-stop, la trei zile”, s-a plâns tehnicianul Petrolului, Gigi Mulţescu.