///
Dan Adamescu, patronul formaţiei Oţelul Galaţi, a fost adus cu mascaţii astăzi la sediul DNA. Omul de afaceri este cercetat pentru dare de mită într-un dosar în care ar fi încercat să obţină „bunăvoinţa” unor magistraţi cărora le cerea ajutor în cazul unor firme de-ale sale intrate în insolvenţă, printre care şi clubul de la malul Dunării.
Adamescu este acuzat că a dat, prin intermediari, sumele de 5.000 de euro şi 15.000 de euro inculpaţilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa.
Gheorghe Ştefan, primarul oraşului Piatra Neamţ şi, totodată, preşedintele de onoare de la Ceahlăul, s-a prezentat şi el astăzi la DNA. „Pinalti” este acuzat că era administratorul unei firme care ar fi primit contracte finanţate din bani publici.
Cei doi riscă să ajungă după gratii dacă vor fi găsiţi vinovaţi în aceste dosare. În acest moment, alţi dnouă oameni de fotbal se află după gratii.