Automobilul de teren, în care se afla un apropiat al lui Alain Orsoni, patronul echipei la care joacă acum Adrian Mutu, AC Ajaccio, a fost ținta unui atac mafiot în plin centrul orașului cu același nume.
O parte a presei corsicane susține că în mașina de teren s-ar fi aflat un alt pasager misterios, despre care se spune că ar fi fost însuși șeful clubului de fotbal.
În jurul orelor 23.00, un bărbat care circula pe o motocilcetă a îndreptat o armă automată spre bancheta din spate a mașinii 4X4, unde se afla Charles Cervoni, amicul lui Orsoni, rănindu-l în torace și abdomen și bărbatul misterios. Cu câteva minute înainte ca oamenii legii și echipele medicale să ajungă la fața locului, celălalt pasager ar fi dat bir cu fugiții.
Jurnaliștii au lansat ipoteza conform căreia nu doar Cervoni, președintele formațiunii naționaliste Mișcrea pentru Autodeterminare,  ar fi fost vizat de atentat, ci și Orsoni, care a mai fost implicat într-un atentat similar în 2006.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News