n-a mai venit sa explice acel 1-1 de poveste de la Erevan, invocand o stare sufleteasca precara, mai-marii fotbalului romanesc si-au concentrat discursul si nervii pe gasirea unui nou selectioner. Dupa aproape doua ore de discutii in cadrul Comitetului Executiv, Mircea Sandu a iesit in fata presei si a facut cunoscuta lista cu numele posibililor antrenori ai nationalei: Victor Piturca, Ladislau Boloni, Gheorghe Hagi si Mircea Lucescu, mentionati in ordinea sanselor la titularizarea pe banca „tricolorilor”. Toti nominalizatii vor primi pana joi o scrisoare prin care sunt invitati la tratative, „Nasul” intentionand ca zilelele urmatoare sa discute direct cu Victor Piturca, singurul tehnician aflat in tara. in scrisoarea respectiva, antrenorii sunt rugati sa prezinte un plan de lucru pe termen mediu si lung legat de perspectivele nationalei.
Contractul celui ales nu va depasi 250.000 $ anual, durata lui va fi de patru sezoane, obiectivul fiind calificarea la CE din 2008, performanta ce ar putea aduce tehnicianului un bonus de 350.000 $.
Dintre cei patru, cele mai mari sanse le pastreaza Victor Piturca, singurul fara contract si cu sustinere puternica din partea Ligii lui Dumitru Dragomir. De altfel, fostul stelist a fost singurul aprobat in unanimitate de Comitetul Executiv, in timp ce Boloni, propus de Kassai, a fost atacat dur de Dinu Gheorghe, ca si Hagi, adus in discutie de „Nasu”.
La nivel de declaratii, Boloni s-a dovedit diplomat. „Astept scrisoarea. Orice e posibil, dar eu zic ca e bine ca s-au decis asupra unui grup de patru, din care se va alege selectionerul”, a marturisit Loti, care tocmai a semnat prelungirea contractului cu Rennes pana in 2006. in schimb, Mircea Lucescu s-a multumit sa spuna ca pentru el a cam trecut vremea. „E cam tarziu pentru mine, intrucat am un contract ferm. Nu voi refuza insa dialogul cu Federatia, pentru ca sunt convins ca experienta mea ar putea ajuta fotbalul romanesc”.
De remarcat totusi zgarcenia FRF, care ofera astazi doar 250.000 de dolari viitorului antrenor, in conditiile in care Iordanescu, omul care ratase deja o calificare, a primit pana mai ieri 400.000 $ pe an! in aceste conditii, nu este de mirare ca din start se pierde optiunea Lucescu, tehnician ce castiga trei milioane de euro intr-un sezon la sahtior Donetk.

 
 

Urmărește-ne pe Google News