Paul Anton s-a căsătorit! Adio, lună de miere! Mijlocașul împrumutat sezonul trecut la Getafe ar urma să se prezinte săptămâna viitoare la Dinamo.
ACTUALIZARE 10 iulie. Dinamo nu a oficializat decât două transferuri în această perioadă de mercato, dar Contra a primit în sfârșit o veste bună. Paul Anton se întoarce la formația din Ștefan cel Mare și va fi apt de joc la sfârșitul acestei luni.
Unul dintre cei mai valoroși fotbaliști bistrițeni din toate timpurile s-a căsătorit, joi, în orașul său natal. Paul Anton și aleasa inimii lui, Paula Pop, au spus “Da” în față ofițerului stării civile, informează sportulbistritean.ro.
La starea civilă din Bistriția, Paul a trecut prin cele mai mari emoții din viața sa, recunoscând faptul că senzația trăită nu a fost așa puternică la nici un meci din cariera sa.
Duminică, va avea loc sărbătorirea acestui important eveniment din viața lor la Grădina Eden din Bistrița, călăuziți sub aripa nașilor Aurelian & Claudia Băbuțan, alături de Cosmin Moldovan & Pop Buia Anca.
Anton a fost împrumutat sezonul trecut de Dinamo la Getafe, formație cu care a promovat în prima ligă spaniolă. Totuși, mijlocașul ar urma să revină în ”Groapă”, unde e așteptat săptămâna viitoarea.
Recomandări
„Putin a folosit tactica «salamului». Singura opțiune de victorie e ca armata ucraineană să ocupe Moscova și să-l detroneze”, crede filosoful politic american Francis Fukuyama