Fundașul Stelei, Paul Papp, face haz de necaz pe seama accidentării suferite la ochiul drept în timpul meciului susținut duminică, pe teren propriu, cu Oțelul Galați, scor 1-2.
Jucătorul a postat pe contul său de socializare o fotografie-portret cu ochiul vânăt.
”Mă operez luni. Mă simt ceva mai bine. De fapt, tot rău, dar destul de ok. Nu voi juca sâmbătă cu U Cluj”, a spus Paul Papp, care a suferit o fractură disjuncție de os zigomatic drept cu deplasare.
Fanii i-au urat însănătoșire grabnică, dar au și comentat amar. ”Am crezut că te antrenezi cu Moroșanu. Numai killeri în campionatul ăsta! Trebuie să te apuci de MMA acum”.
Internaționalul din Dej va fi supus unui tratament chirurgical destul de complicat, care constă în reducere și osteosinteză cu mini-plăci și șuruburi la nivelul rebordului orbitar inferior și al suturii fronto-zigomatice drepte.
Celălalt stelist accidentat în meciul cu Oțelul, Raul Rusescu s-a operat astăzi. Atacantul a suferit o fractură de arcadă zigomatică dreapta și fractură de perete anterior al sinusului maxilar. Tratamentul este unul chirurgical și constă în reducere prin metoda Gillies-Dan Theodorescu.
Paul Papp și Raul Rusescu ies din calculele lui Costel Gâlcă pentru ultimele șapte etape de campionat, deoarece perioada estimată de reabilitare medicală a celor doi jucători este de aproximativ o lună.