„Mulţi oameni au vorbit în ultimele săptămâni… Însă pot, în sfârşit, să confirm că sunt vindecat. Vă mulţumesc încă o dată pentru susţinerea voastră, iar gândurile mele se îndreaptă către toţi cei care suferă încă. Aveţi grijă de voi”, a scris fotbalistul, în vârstă de 26 de ani, într-un mesaj pe Twitter, transmite Agerpres.
Fobalistul lui Juventus, Dybala, a postat şi o fotografie pe Instagram, realizată în grădina sa, în care poate fi văzut cu braţele întinse, privind fix spre cer şi zâmbind, însoţită de mesajul: „Faţa mea spune totul, sunt vindecat, în sfârşit, de Covid-19”.
„Dybala a efectuat, conform protocolului, o dublă verificare, cu teste diagnostice pentru Covid-19, ale căror rezultate sunt negative. Prin urmare, jucătorul este recuperat şi nu va mai fi supus regimului de izolare la domiciliul său”, a anunţat clubul din Torino.
Juventus şi-a deschis luni centrul de antrenament pentru primele sesiuni de pregătire individuală.
Paulo Dybala a fost unul dintre cei trei jucători de la Juventus Torino care au fost testaţi pozitiv la noul coronavirus în luna martie, alături de fundaşul italian Daniele Rugani şi mijlocaşul francez Blaise Matudini.
Rugani, primul caz de Covid-19 detectat în rândul jucătorilor din Serie A, pe 11 martie, şi Mautidi s-au vindecat la jumătatea lunii aprilie. Dybala a fost testat pozitiv de patru ori înainte de anunţul vindecării sale.