În fiecare an, pe data de 4 iulie, de Ziua Naţională a Americii, la Monticello, în faţa reşedinţei lui Thomas Jefferson, principalul autor al Declaraţiei de Independenţă a Statelor Unite (1776), apar diferite personalităţi marcante ale Americii, pentru a ţine un discurs. În acest an, invitată a fost Nadia Comăneci, care a devenit astfel şi primul sportiv din istoria americanilor care a vorbit la Monticello. Nadia, însoţită de soţul ei, Bart Conner, a ţinut un discurs în faţa a 3.000 de oameni, dintre care 81 se pregăteau să depună jurământul de credinţă pentru a deveni cetăţeni americani cu acte-n regulă.
I-a îndemnat să respecte legile
“Pe lângă faptul că a fost o onoare să fiu primul sportiv care ţine un discurs la Monticello, locul unde de regulă vorbesc nume importante ale politicii americane, le-am explicat celor prezenţi că provin dintr- o ţară minunată, România, cu oameni minunaţi, dar că în urmă cu mulţi ani, sistemul politic de la noi căuta să ne controleze propriile vieţi. În America, fiecare are şansa să-şi scrie povestea”, ne-a declarat Nadia. “Celor 81 de oameni care se pregăteau să devină cetăţeni americani le-am spus că le doresc să-şi găsească zecele perfect, ca reprezentanţi ai poporului american, şi să respecte cu sfinţenie legile acestei ţări”, a adăugat Nadia Comăneci.

E foarte mândră de originile ei

Chiar dacă a obţinut cetăţenia americană în 2001, Nadia Comăneci şi-a păstrat şi paşaportul românesc, iar ori de câte ori are posibilitatea, nu uită să amintească faptul că se mândreşte că s-a născut în România. “Chiar dacă am cetăţenia americană, eu, înainte de toate, sunt româncă. Şi sunt mândră de acest lucru”, a încheiat Nadia.
Foto: twitter

Urmărește-ne pe Google News