Atunci, reprezentanţii Simonei Halep nu au fost mulţumiţi de oferta iniţială făcută de Adidas pentru prelungirea contractului şi au oprit discuţiile pentru a căuta o nouă înţelegere, convinşi că pot obţine o sumă mai mare de la alt producător de echipament.
Ceea ce s-a și întâmplat cu Nike care îi oferă anual jucătoarei din România 1,7 milioane de euro plus bonuri de performanță, cu 800.000 de euro mai mult decât suma pe care o lua de la Adidas.
Turneul US Open 2018 a fost plin de surprize. Halep a fost eliminată încă din primul tur, iar jucătoarea japoneză Naomi Osaka, în vârstă de 20 de ani, a învins-o în finală pe Serena Williams.
După succesul înregistrat, Osaka s-a ales, pe lângă premiul de 3,8 milioane de dolari de la New York, cu un contract în valoare de 10 milioane de dolari pe an de la Adidas.
Explicația pentru oferta generoasă făcută de compania germană ar fi, pe lângă faptul că este foarte tânără și extrem de talentată, Osaka provine din Japonia, acolo unde există un potențial uriaș pentru vânzarea produselor.