Afirmațiile vin după ce săptămâna trecută presa internațională a scris că Pele a leșinat și că este internat în spital. Fostul mare fotbalist a negat atunci că trece printr-o situație grea, dar luni seară, 6 septembrie, a admis că a fost supus unei operații „pentru a îndepărta o leziune suspectă în colonul drept”, mai precis o tumoră.

„Prieteni, vă mulțumesc foarte mult pentru mesajele voastre. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mă simt foarte bine și că doctorii au grijă de sănătatea mea. Sâmbăta trecută am fost operat pentru a îndepărta o leziune suspectă în colonul drept. Tumora a fost identificată în timpul testelor pe care le-am menționat săptămâna trecută”, a scris marele Pele, pe Twitter.

„Din fericire, sunt obișnuit să celebrez marile victorii alături de voi. Voi înfrunta acest meci cu zâmbetul pe buze, cu mult optimism și cu bucuria de a trăi înconjurat de dragostea familiei și a prietenilor mei”, a menționat legenda Braziliei.

Luni, 6 septembrie, la amiază, site-ul de ştiri brazilian Globo a informat că Pele este internat la Spitalul Albert Einstein din Sao Paolo pentru efectuarea unor analize de rutină, însă ulterior i s-ar fi diagnosticat o „nouă problemă, nespecificată”.

Joe Fraga, managerul lui Pele, a susținut că nu există motive de îngrijorare, transmițând că acesta face un „set complet de analize de sânge, ecografii, colonoscopie şi restul de investigaţii, care nu pot fi făcute într-o singură zi”.

Fostul mare fotbalist brazilian Pele spunea pe 31 august că se află într-o stare foarte bună de sănătate şi că a fost la spital pentru examene de rutină, dar că nu a leşinat, așa cum scrisese presa. „Nu sunt demoralizat şi sunt într-o stare foarte bună de sănătate. Am fost să efectuez examene de rutină, pe care nu le-am putut face din cauza pandemiei”, a explicat atunci cel mai bun jucător al secolului XX, alături de o fotografie alb-negru în care apare zâmbind.

Singurul care are trei Cupe Mondiale în palmares

Pele este singurul fotbalist din istorie care a câştigat trei Cupe Mondiale (1958, 1962, 1970). Totodată, el a marcat în toată cariera 1.283 de goluri în 1.363 de meciuri, record mondial al tuturor timpurilor, conform guinnessworldrecords.com.

Pele, după ce a deschis scorul în finala Cupei Mondiale din 1970 cu Italia, câștigată de Brazilia cu 4-1. Foto: Profimedia

Şi la nivel de club, performanţele sale sunt extraordinare. Cu FC Santos, a câştigat de şase ori campionatul Braziliei (1961, 1962, 1963, 1964, 1965, 1968), două Cupe Libertadores (în sezoanele 1961/1962 şi 1962/1963) şi două Cupe Intercontinentale (1962 şi 1963). Timp de doi ani (1975-1977) a jucat la echipa americană New York Cosmos, cu care a luat titlul în 1977.

În ultimii ani, cel supranumit „Perla neagră” sau „Regele fotbalului”, pe numele său adevărat Edson Arantes do Nascimento, s-a confruntat cu numeroase probleme de sănătate și și-a limitat ieşirile în public.

Urmărește-ne pe Google News