Sportiva din China, de trei ori participantă la Jocurile Olimpice, a stârnit îngrijorarea, la nivel mondial, începând cu luna noiembrie 2021, atunci când a lăsat să se înțeleagă, într-o postare pe o rețea de socializare, că un fost vicepremier chinez, Zhang Gaoli, a agresat-o sexual, în trecut.
Într-un interviu acordat publicaţiei franceze LEquipe la un hotel din Beijing, Peng a negat că ar fi făcut astfel de acuzaţii.
„Agresiunea sexuală? Nu am spus niciodată că m-a agresat cineva sexual în vreun fel”, a spus Peng, fără a detalia.
Ea a descris, de asemenea, relaţia cu Zhang ca fiind una consensuală.
Peng a declarat pentru ziarul francez LEquipe că postarea ei a provocat o „uriaşă neînţelegere”, repetând comentariile unei instituţii de presă din Singapore, făcute în decembrie, că nu mai doreşte o mediatizare intensă pe acest subiect.
Aş dori să spun că sentimentele, sportul şi politica sunt trei lucruri foarte distincte. Problemele mele din viaţa amoroasă, viaţa mea personală nu trebuie să fie amestecate cu sportul şi politica. Şi sportul nu trebuie politizat pentru că atunci când se întâmplă asta, de cele mai multe ori înseamnă a întoarce spatele spiritului olimpic şi este împotriva voinţei lumii sportive şi a sportivilor.
Peng Shuai:
„De ce m-ai dus la tine acasă şi m-ai forţat să am relaţii cu tine?”, scria Peng pe echivalentul Twitter în China, Weibo, în noiembrie anul trecut.
Peng nu şi-a actualizat contul Weibo de când postarea a fost ștearsă.
Postarea a determinat Asociaţia Jucătoarelor Profesioniste de Tenis (WTA) să suspende turneele din China şi a provocat un protest internaţional cu privire la siguranța ei.
Shuai Peng, fotografiată purtând o bluză de trening roşu, a încercat să înlăture orice dubiu cu privire la siguranța ei, precizând că nu s-a întâmplat „nimic special”, în viața ei, din noiembrie, până acum. Ea a negat că a „dispărut”, deşi nu a fost văzută în public mai multe săptămâni.
Sportiva a mai răspuns că nu știa nimic despre îngrijorarea generală, la nivel internațional, sau despre hashtag-ul #WhereIsPengShuai (Unde este Shuai Peng), folosit pe reţelele de socializare, de tenismene precum Serena Williams sau Naomi Osaka, deoarece nu a urmărit prea mult media din străinătate şi nu a putut citi în engleză.
Peng a mai spus că din cauza unei accidentări anterioare la genunchi, care a necesitat mai multe operaţii, corelată cu vârsta ei, 36 de ani, a fost în imposibilitatea de a evolua din nou în circuitul profesionist.