foto: Vlad Chirea
O victorie sărbătorită de fostul internaţional în sânul familiei, căreia i-a şi dedicat acest titlu. Printre cei la care Dan s-a gândit când a ţinut în mână cupa dedicată câştigătorilor s-a numărat şi tatăl său, Laurenţiu, decedat în mai 2008, la 79 de ani. De altfel, părintele a fost cel care l-a dus pentru prima oară pe “Bursuc” la fotbal. Se întâmpla în 1977, când Dan nu împlinise 10 ani. Ofiţer de armată, de unde a ieşit la pensie cugradul de colonel, Laurenţiu Petrescu s-a stins după o grea suferinţă.
I-a îndrumat paşii spre fotbal
În 2003 îi fusese amputat piciorul drept, din cauza unei forme grave de flebită (afecţiune a venelor profunde de la picioare), motiv pentru care se deplasa într-un cărucior cu rotile. Starea de sănătate s-a agravat în 2008, când boala a afectat şi celălalt membru, şi, deşi Dan făcuse tot ce era posibil ca să-şi salveze tatăl, care acuza dureri mari la picior, seniorul a pierdut lupta cu viaţa.
Are un picior mai scurt
Dan Petrescu are un picior mai scurt cu 3 centimetri. Conform ProSport, acest lucru a fost aflat de “Bursuc” la un control medical efectuat în Italia, în perioada în care evolua la Foggia. Acest “amănunt” nu i-a împiedicat însă pe englezii de la Chelsea să-l achiziţioneze pe fundaşul român, acesta cucerindu-i rapid pe fanii londonezilor prin prestaţiile sale.