Irina Begu și Monica Niculescu le-au învins în trei seturi (3-6, 6-3, 7-5) pe australiencele Jessica Moore și Ellen Perez, într-un meci care a durat două ore și zece minute. În schimb, Raluca Olaru și partenera ei, ucraineanca Olga Savchuk, au fost depășite în aceeași fază a competiției de cehoaicele Barbora Strycova și Lucie Safarova (6-2, 6-2).

Victorie de 45.000 de dolari australieni

Pentru calificarea în optimile de finală ale probei de dublu feminin, Begu și Niculescu și-au asigurat un cec în valoare de 45.000 de dolari australieni. În afara lor, România mai are două reprezentante la Australian Open 2018: Simona Halep și Ana Bogdan, ambele calificate în turul III al probei de simplu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News