Perfidul Albion

Dupa Anglia – Argentina 1-0, Eriksson, antrenorul importat de Insula, ar trebui sa breveteze reteta succesului cu orice pret. Inventatorul unei echipe construite pe temelia egalului si abia apoi gandita pentru victorie, Sven a stiut de la bun inceput ca o confruntare cu arme egale si pe teren neutru l-ar costa prea mult intr-un conflict deschis cu trufasa Argentina. Asa ca a preferat gherila.
Fortat de imprejurari, vezi egalul din prima runda, suedezul s-a descoperit siret in fata dusmanului, acceptand pentru un timp provocarea. Ajutat de soldatii Albionului, care s-au sacrificat destept pentru ideile unui strain, suedezul s-a inscris pe traiectoria anticipata pana la pauza. In intervalul cu pricina, unul rocambolesc in desfasurare, teribilul Beckham semnase deja, de la doar 11 metri, o sentinta logica dupa verdictul primei reprize.
De aici mai departe, n-a mai fost decat o joaca pentru britanici si un calvar pentru ceilalti. Sud-americanii, poate la cea mai slaba reprezentatie mondiala, se bucurau si cand intrau in careul lui Seaman, adica destul de rar si totdeauna degeaba. Aceleasi centrari stupide, aceleasi servicii permanent prea lungi sau prea scurte, dar niciodata potrivite, aceleasi asalturi inalte la care mai mult canta tribuna engleza decat peluza lui Crespo.
Retrasa pe o mie de linii in treimea proprie, apararea unui fost mare imperiu n-a cedat nici macar o secunda, nici macar o palma de pamant.
Nici n-avea cum sa dea inapoi. Pe banca, linistit si cuminte ca un premiant la serbarea de sfarsit de an, Sven Goran Eriksson tocmai realizase ca-si aude numele strigat pe un intreg stadion. Luase premiul intai, cu coronita.

Urmărește-ne pe Google News