„Este cel mai important rezultat din istoria Federaţiei Române de Şah. Felicit jucătorii, antrenorii, părinţii copiilor şi toţi cei care au făcut ca această performanţă unică să se realizeze aici, la Oradea. Am arătat Europei întregi că şahul juvenil românesc are cei mai buni jucători la momentul actual. Iată că introducerea şahului în şcoală, în 2014, îşi arată efectele după numai patru ani. Mulţumesc, de asemenea, Federaţiei Europene, pentru faptul că a decis ca această competiţie să se desfăşoare în România. Sper ca în viitor tot mai mulţi copii să se îndrepte către acest sport care nu mai este de mult un sport, este o ştiinţă, acest sport care dezvoltă personalitatea tuturor copiilor atunci când este jucat cu plăcere”, a declarat, pentru Agerpres, Sorin Iacoban.
În competiţia de sâmbătă, la proba blitz individual, Mihnea Costachi a câştigat aurul la categoria băieţi 18 ani. La fete 14 ani, aur a câştigat şi Miruna Daria Lehaci, iar Alessia Mihaela Ciolacu a câştigat bronzul. La fete 10 ani, Lia-Alexandra Maria a luat medalia de bronz.
La Campionatul European de şah rapid, blitz şi dezlegări de la Oradea au participat 347 de juniori cu vârste de până la 18 ani, din 17 ţări, România fiind reprezentată de 163 de sportivi, dintre care 24 bihoreni.
Organizatorii CE de juniori au fost Federaţia Română de Şah împreună cu Ministerul Tineretului şi Sportului, evenimentul fiind susţinut pe plan local de Consiliul Judeţean Bihor şi Asociaţia Judeţeană de Şah.
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!