Clubul din Covasna a zdrobit pe Poli Iași și în retur, scor 3-0, calificându-se în finală după un neverosimil 8-1 la general.

După 5-1 aplicat în tur, Sepsi nu avea prea mari emoții. Dar ieșenii sperau că pot avea o baghetă magică după ce le-au dat cu terenu-n cap în ultima etapă din campionat. Doar că planurile nu le-au ieșit absolut deloc. Sepsi având supremația, dominând clar terenul. 

Dacă în confruntarea de acum o săptămână, din L1, Niczuly și Tincu au fost gafeurii serii, de această dată Bourama s-a făcut de râs. A respins ca un începător direct în Fulop, care a trimis mingea-n poartă din trei metri (20).

Degeaba a încercat să mai schimbe ceva, să țipe și să dea indicații, că nu i-a ieșit nimic. Tot Sepsi a mai avut o ocazie mare de gol. Carnat a fost la un pas de 2-0 (24), dar Axinte a respins cu dificultate.

După pauză, Grozavu a trimis forțe proaspete pe teren. Achahbar a majorat diferenţa după ce a reluat cu capul un balon simplu, respins în faţă de portarul Axinte (50). Karanovici (67) a tras ca din tun, a vrut să închidă socotelile, dar tânărul Teodor Axinte a respins.

Cu 7-1 la general, Sepsi nu a renunțat. A atacat și a încercat să mai marcheze. Și a făcut-o prin Karanovici (86), ajungând la patru reușite în Cupa României. 

Poli Iaşi: Axinte – Onea, Fomba Bourama, Klimavicius (Mihalache 60), F. Cristea – Popadiuc (Horşia 68), Gay Assulin (Platini 46), Longher (Passaglia 60), Chacana (Agape 61) – Zaharia, Omoh. Antrenor: Mircea Rednic

Sepsi: Fejer – Dimitrov, Celea, Tincu, Csiszer (Ştefan 69) – Kovacs, Vaşvari (Deaconu 46), I. Fulop (Achahbar 46), Carnat – L. Fulop (Ştefănescu 68), Diaz (Karanovic 32). Antrenor: Leo Grozavu

Cartonaşe galbene: / I. Fulop ‘29

Arbitri: Florin Andrei – Valentin Avram, Daniel Hulubei – Bogdan Dumitrache

Observatori: Marian Dorobanţu, Aurel Ionescu

 
 

Urmărește-ne pe Google News