Prin intermediul ziarului elvetian ‘Blick, Libertatea a obtinut declaratii ale lui Martin Jaggi, seful securitatii Euro 2008 Elvetia. Oficialul a vorbit despre fenomenul ‘hooligans, despre meciurile de risc maxim sau despre posibilele amenintari teroriste.

Libertatea: Vor intra celebrii ‘hooligans pe stadioanele din Elvetia?
Martin Jaggi:
Nu ne e frica de hooligans. Au fost luate mai multe masuri. In primul rand, federatiile participante nu au dat bilete suporterilor turbulenti. De asemenea, statele respective nu ar trebui sa-i lase sa treaca granita. Avem liste cu cei interzisi pe stadioane.

Veti controla la granita fiecare fan?
Nu pe toata lumea, dar vor fi controale! Colaboram cu autoritatile germane. E dificila o astfel de operatiune, trebuie sa fim atenti sa fie un echilibru intre aceste controale si ospitalitate. Daca totusi persoanele de acest gen vor scapa de filtrele noastre, pentru ca exista o piata neagra a biletelor pe care nu o putem controla, acesti asa-zisi suporteri vor fi izolati in marea de fani pasnici.

Cum va fi securitatea la stadioane?
Pentru fiecare loc in arena exista un ‘inel de securitate. Recomand fanilor sa ajunga mai devreme la stadioane. Stim din experienta ca echipele nationale atrag un public in general pasnic.

Ce echipe au cei mai periculosi fani?
Croatia si Polonia. Am avut noroc la tragerea la sorti: jocurile de risc maxim vor fi in Austria.

Care este cea mai mare amenintare la Euro 2008?
Daca am sti… Gama de evenimente poate fi uriasa, de la inundatii pana la dezastre ecologice.

„Nu avem vreo dovada a activitatilor teroriste”

Turneul este o posibila tinta pentru teroristi…
Nu avem nici o dovada concreta a activitatilor teroriste sau extremiste in timpul acestei turneu. Oricum, serviciul de analiza si de prevenire a Oficiului Federal de Politie e in alerta permanenta!

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News