Marius a terminat meciul cu 37 de puncte, 3 recuperări și 4 pase decisive. În cele 39 de minute jucate, lituanianul a înscris 7/ 9 de la 2 puncte, 6/ 7 de la trei puncte și 5/5 la ”libere”, atingând un indice al eficienței de 38 de unități. Marius a doborât astfel și recordul de eficiență, dar și de puncte înscrise într-o singură partidă în acest sezon.
Dincolo de aceste realizări, Runkauskas a izbutit o perioadă de joc pe care e greu de crezut că cineva o va putea repeta în actualul sezon competițional ori în viitorul apropiat la nivelul campionatului României. Ex-sovieticul a înscris 18 puncte consecutive pentru echipa sa!
Marius Runkauskas are 28 de ani şi 1.89 metri, evoluând pe poziţia 2 sau pe cea de conducător de joc.
Vicecampion în 2-14, cu echipa din ţara natală Neptunas Klaipeda, Runkauskas este un specialist al aruncărilor de la trei puncte, câştigând concursurile naţionale de profil în campionatul din Lituania de trei ori.
De-a lungul carierei, Runkauskas a jucat în ţara natală la echipele Nafta-Uni-Laivite, Neptunas Klaipeda şi Suduva, dar şi în Letonia, la ASK Riga, sau în liga secundă franceză, la UJAP Quimper.
Interesant este că într-o declarație pentru Libertatea, Marius spune că baschetul e hobby pentru el, principala sa ocupație fiind… pescuitul. El are un arsenal de scule pe care a dat peste 50.000 de euro, iar, ca primă de cucerirea campionatului cu Asesoft Ploiești și-a trecut un sejur de o săptămână în Delta Dunării, la pescuit.
CSU Asesoft – BC Pitești 84-64 (21-13, 11-20, 27-20, 25-11)
CSU Asesoft: Szijarto (4p, 4pd), Pelekanos (5p, 3rec, 2pd, 1×3), Burlacu (2rec), Mohammed (8p, 5rec, 1cap), Dogaru (1pd), Lee (13p, 2pd), Flowers (4p, 2rec, 3pd), Runkauskas (37p, 3rec, 4pd, 1cap, 6×3), Hayes (13p, 6rec, 3×3)
Echipa: 2p-62%, 3p-48%, FT-56%, 27rec, 16pd, 14mp, 10mc, 2cap
BCM U Pitești: Sutalo (9p, 3rec, 4pd, 1×3), Orbeanu (3rec), Stănescu (2p, 2rec), Ross (26p, 2rec, 2×3), Kovac (11p, 5rec, 3pd, 5gp, 1×3), Fraseniuc (9p, 4rec, 1×3), Milosevic (4p, 8rec), Faber (3p, 2rec, 1cap)
Echipa: 2p-59%, 3p-26%, FT-47%, 29rec, 10pd, 22mp, 6mc, 1cap
Citește și: SUA, în stare de șoc: campion olimpic devenit femeie!
Citește și: Cristiano Ronaldo a reușit un nou record
Citește și: Boxerul Bogdan Dinu, colosul din Buzău, victorie de senzaţie la categoria grea!