Decizie în premieră pentru Turul Franței. Campionul mondial Peter Sagan a fost exclus de organizatori din ”Le Tour” din cauza comportamentului nesportiv.
Potrivit imaginilor, cu 200 m înainte de linia de sosire, Mark Cavendish a încercat să treacă prin dreapta lui Sagan, dar a fost împins de acesta în parapet. În cădere, britanicul a antrenat alți doi rutieri, unul dintre ei călcându-l cu bicicleta.
Britanicul, care are la activ 30 de victorii de etapă în Turul Franței, a plecat spre spital imediat după sosire, pentru a fi supus unor examene medicale amănunțite. E lovit la umărul drept, cu risc de fractură de claviculă,
Peter Sagan s-a clasat al doilea în etapă, după francezul Arnaud Demare, învingător la sprint, dar, ulterior, a fost descalificat.
Sagan are 8 etape câștigate în Turul Franței, a câștigat de patru ori Tricoul Verde și a fost o dată cel mai combativ. Este dublu campion mondial pe șosea (2015, 2016)
Citiți și Francezul Demare câștigă etapa a patra în Turul Franței, britanicul Thomas păstrează tricoul galben