Foto: cjsport.ro

ACTUALIZARE. ”6-7 jucători vor pleca, nu e o cifră exactă. O să vină alţii, mai valoroşi. Dar cel mai important e că nu pleacă Dan Petrescu. Dacă rămâne el, avem o stabilitate şi o continuitate în pregătirea foarte bună şi performanţă. Cu el antrenor, nu o să mai am atâtea emoţii cum aş avea cu alt antrenor. Am foarte mare încredere în Dan Petrescu şi că îşi va continua munca la nivel şi mai bun. O să-i aducem câţiva jucători buni, cu care să ne atingem obiectivul de a juca foarte bine şi a ne califica în grupele Champions League”, a declarat președintele Iuliu Mureşan, pentru Pro X.

CFR Cluj a câştigat titlul după o pauză de şase ani, iar după victoria cu Viitorul a urmat o noapte albă. Ardelenii au făcut petrecerea de titlu la un restaurant din cartierul ”Bună Ziua”, acolo unde au ajuns după ora 1:00, alături de prieteni, iubite sau soţii.

A fost prezentă şi conducerea echipei, în frunte cu patronul Marian Băgăcean şi cu președintele Iuliu Mureşan, iar jucătorii lui Dan Petrescu au chefuit pe muzica lui Tinu Vereşezan. La un moment, aceştia l-au ridicat şi pe braţe pe antrenorul care a câştigat titlul după un singur an petrecut în Gruia.

Istoria lui CFR Cluj. De la abonament la Divizia B, la blatul din 1974, de la ”dopaj” – la promovarea din 2004, de la Liga Campionilor, la insolvență. Cine e patronul fără față care a făcut CFR marfă!

”Toţi steliştii au o rană, CFR e campioană”, a fost melodia nopții, cântată cu patos de fotbaliști.

”Cine-i mare antrenor, al tuturor figurilor, cine-i mare antrenor al tuturor figurilor / Unu e Petrescu Dan / În Ardeal e barosan”, s-a mai auzit la party-ul noilor campioni din Liga 1.




Citiți și CFR Cluj, campioana României la fotbal în 2018. Imaginile bucuriei. ”Bursucul” vrea să continue, dar e sigur: ”Dacă jucam ca Barcelona eram acum pe locul 8” / FOTO

George Țucudean, atacantul lui CFR Cluj: “Bravo nouă, bă!” Toate reacțiile din tabăra campioanei României

 
 

Urmărește-ne pe Google News