Conducerea ”lupilor” acuză, în principal, faza de la golul de 0-1, realizat de Alex Chicpiu, cel mai bun stelist la Ploieşti, duminică seară. ”A fost fault comis de Adi Popa la Fanchone, premegător momentului în care balonul a ajuns la marcator. E fault clar, dar decizie şmecherească!”, susţin şefii Petrolului. Oficialii contestă, de asemenea, dreptul de joc al internaţionalului român. Mijlocaşul fusese suspendat o etapă, după cartonaşul roşu încasat în partida cu Ceahlăul (0-1), însă, la finalul partidei, Chipciu a făcut declaraţii cu substrat, un atac la arbitrul Rusandu: ”Am avut două penalty-uri, ambele la mine, şi m-a eliminat! Eu ştiu cine este acest arbitru, îl cunosc, că doar am jucat şi eu la Brașov şi ştiu în ce direcţie trage”. Deşi se preconiza că Alex Chipciu va fi suspendat, măcar două etape, Comisia de Disciplină a FRF nu a găsit destule elemente care să conducă la o suspendare a jucătorului din Ghencea, astfel că stelistul a jucat cu Petrolul şi va juca şi cu Astra, runda viitoare.
”E inadmisibil! Păi fostul nostru manager nostru, Mario Nicolae, a primit patru etape de suspendare pentru câteva declaraţii la adresa cavalerilor, după meciul din Cupa Ligii, de la Cluj-Napoca, cu Universitatea! Păi asta e dreptate?!”.
La cald, gazdele au cerut şi ofsaid, la golul de 0-2, şi penalty la Tamuz, la 1-2, însă deciziile cavalerilor fluierului au fost acoperite de regulament!
”Ilie Oană” – pericol de suspendare după ploaia de fumigene, torţe şi petarde
Observator FRF pentru organizarea partidei de la Ploieşti a fost Octavian Goga. ”A fost o ședință tehnică lungă de tot, parcă eram la un meci de Liga Campionilor”, spun ploieştenii. Goga a făcut un raport pe câteva pagini și e foarte probabil ca, din cauza fanilor, Petrolul să aibă stadionul suspendat o etapă sau, chiar două! ”Lupii” au mai avut peluzele ”suspendate”, iar cu Steaua – trei sectoare – blocate”. Duminică, suporterii petrolişti au transformat, încă dinainte de start, stadionul ”Ilie Oană“ într-o cazan încins. Pompierii au avut de lucru, culegând fumigene şi torţe din careul lui Arlauskis cu o găleată din plastic!
Oaspeţii au vandalizat 60 de scaune
La peluza a doua, ultraşii stelişti au vandalizat 60 de scaune, conform raportului lui Goga, pe care le-au aruncat spre gazde. Ploieştenii au răspuns cu o ploaie de fumigene. Partida a început cu o întârziere de aproape 7 minute. De asemenea, pe tot parcursul meciului, au explodat tot felul de obiecte pirotehnice în diverse zone ale câmpului de joc, însă nici un jucător nu a fost lovit. Arbitrul Cristi Balaj n-a dat impresia că ar vrea să abandoneze meciul. Măcar atât! Oficialii din LPF, înainte să dea sancţiuni, ar trebui să mai urmărească meciuri din Bundesliga sau din campionatul polonez, sârb, suedez sau croat pentru a vedea că spectacolele cu torţe sunt permise înaintea oricăror meciuri din campionat. Probabil, vechile racile de mentalitate ale oficialilor LPF arată că spectatorii ar trebui să-şi susţină echipa doar mâncând seminţe!
Mărturii ale jucătorilor: ”În Antalya, ne uitam pe pereţi”
Antrenorul Gigi Mulţescu a acuzat calitatea precară a pregătirii fizice a jucătorilor petrolişti, un atac direct la adresa antrenorului predecesorului Răzvan Lucescu şi a preparatorului fizic italian Diego Longo: ”Am găsit o situaţie proastă de tot, inadmisibilă! O să încercăm să recuperăm în perioada de întrerupere cauzată de meciul cu Ungaria. Nu degeaba, Petrolul a încasat multe goluri pe final. Pastorini, Gallegos, Astafei? S-ar putea să nu mai rămână pe aici”.
Un jucător confirmă faptul că echipa nu prea s-a pregătit în stagiul din vară, din Slovenia: ”Ne urcam pe pereţi p-acolo! Se lucra cu mingea şi cam atât. Multe dimineţi libere. Să sperăm că ne revenim cu Yuksel Yeşilova”.
Suporterii Petrolului nu au uitat prea uşor cum a fost arbitrat meciul cu CFR Cluj. În semn de protest la adresa arbitrului Sebastian Colţescu, fanii Petrolului au afişat un banner macabru.