În vârstă de 23 de ani, Gavrilă a fost împrumutat, până la finele acestui sezon, de la Dinamo Bucureşti, club pentru care a evoluat în ultimele două sezoane. Anterior, tânărul mijlocaş mai jucase pentru Oţelul Galaţi şi Chindia Târgovişte, adunând 48 de prezenţe şi patru goluri marcate în Liga I.
La rândul său, Markos Michael (24 ani), un produs al academiei de juniori a clubului britanic Bolton Wanderers, provine de la gruparea cipriotă Nea Salamis Famagusta. Michael a mai evoluat, în Cipru, pentru Anorthosis, Parekklisias, Olympiakos Nicosia, Erimis şi Aris Limassol, având, totodată, selecţii în reprezentativele ”U19” şi „U21” ale acestei ţări.
Cei trei vor efectua, miercuri dimineaţă, primul antrenament alături de noii lor colegi, în condiţiile în care, marţi, ”lupii” au avut, după două săptămâni de cantonament, o zi liberă în întregime.