În cazul în care Priso va pleca de la Petrolul, acesta ar fi al treilea jucător care i-ar părăsi pe ploieşteni în această iarnă, după Albin şi Haddad.

Mircea Rednic, noul antrenor al Petrolului, a anunţat că, în afara lui Teixeira, sunt şanse foarte mari să plece şi alţi jucători. „E un tip inteligent şi mai ales la vârsta lui ştie ce vrea de la viaţă şi aici are toate condiţiile să facă performanţă, dar trebuie să ne gândim şi la situaţia lor. Ca fotbalist, ţi se opreşte cariera şi trebuie să tragi linie, să vezi dacă e în regulă, dacă te-ai realizat. În situaţia în care e clubul, dacă apare o ofertă interesantă pentru club în primul rând, după aceea pentru jucător, sunt sigur că vor mai pleca jucători, dar noi suntem pregătiţi”, a declarat Rednic.

Gerson nu s-a prezentat la antrenamentele ”lupilor galbeni”, iar Teixeira, Alcenat şi Tamuz negociază cu alte cluburi, cei trei având şanse foarte mari să plece, din cauza problemelor financiare ale echipei.

Rednic a mai discutat despre situaţia echipei. „În primul rând, trebuie să cunosc jucătorii, trebuie să-i văd la tehnică cum sunt. O să fie o primă parte mai grea, după care o să avem trei meciuri. Noi ne-am văzut doar la două antrenamente, pentru că marţi a fost vizita medicală. Haita e aici, deci nu sunt probleme, Alcenat vine direct în Antalya deci nu avem probleme de efectiv. Sunt ceva probleme legate de salariile lor. A avut o discuţie cu ei şi sper că până la sfârşitul lunii să se rezolve. Se vede că s-a format un grup, şi-au spus punctele de vedere, ce probleme aveau şi s-au rezolvat”, a încheiat ”Puriul”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News