Mijlocașul defensiv Sony Mustivar (24 de ani) a ajuns la un acord cu oficialii clubului Petrolul Ploiești pentru a-și rezilia contractul care expiră în vară. Haitianul se afla la Petrolul din 2012 și a evoluat de 76 de ori pentru gruparea ”lupilor galbeni”, înscriind 3 goluri.

”Am căzut de acord ca luni să reziliem contractul pe cale amiabilă, am discutat și cu Dan Capră. A fost de acord să-l lăsăm să plece de acum, deși mai avea șase luni de contract. Băiatul ăsta și-a făcut datoria la Petrolul”, a anunțat Andi Crângu, directorul general al clubului Petrolul, potrivit gsp.ro.

”Pentru mine au fost trei ani frumoși. Am crescut o dată cu echipa și îmi pare foarte rău că mă voi despărți de fanii Petrolului, care m-au iubit și m-au respectat pe teren și în afara gazonului”, a spus și Sony Mustivar, pentru gsp.ro.

 
 

Urmărește-ne pe Google News