Petrolul n-a pierdut doar un meci, ci şi doi jucători importanţi – pe Geraldo şi pe Teixeira – pentru meciul de joi cu Steaua. Și Astafei e suspendat! Cu toate că a jucat cu doi atacanţi, echipa ploieşteană a fost penibilă în ofensivă. Tchite a ratat din toate poziţiile, iar Tamuz a fost inexistent.

Fanii ploieşteni au luat foc la schimbarea lui Teixeira, care a fost fluierat de tot stadionul. Nici ceilalţi n-au scăpat mai uşor. La final, puţinii fani prezenţi la joc le-au strigat: „Ruşine să vă fie!”. A fost a treia înfrângere consecutivă acasă pentru Petrolul, după cele cu CS U Craiova (1-2) şi cu CSMS Iaşi (0-2).

Min. 90+3: Final de meci.

Min. 89: Cordoş a deviat periculos, fiind foarte aproape de un autogol spectaculos.

Min. 87: Polonezul Gliwa a luat ”galben” pentru trageri de timp.

Min 84: Ultima modificare la oaspeţi: iese Mrzljak, accidentat, intră Piţian.

Min. 79: Kronaveter a tras splendid, din voleu, direct spre vinclu, dar Gliwa a scos spectaculos.

Min. 76: Altă schimbare la „lupi”: Teixeira a fost schimbat cu Pastorini. Teixeira a fost fluierat de fanii „lupilor”, care n-au uitat că portughezul a stat recent la masă cu Gigi Becali.

Min. 74: Tamuz a reluat cu capul alături de poartă, din careu.

Percheziții în Brașov, inclusiv la Bogdan Peșchir, cel care ar fi finanțat campania pe TikTok a lui Călin Georgescu
Recomandări
Percheziții în Brașov, inclusiv la Bogdan Peșchir, cel care ar fi finanțat campania pe TikTok a lui Călin Georgescu

Min. 72: Schimbare la oaspeţi: iese Roman, intră Matulevicius.

Min. 67: Geraldo l-a faultat violent pe Mrzljak şi a luat ”galben”. Şi Geraldo va sta contra Stelei.

Min. 65: Filip scoate din nou, in extremis, din faţa lui Mihai Roman.

Min. 63: Modificare şi la gorjeni: iese Nicoară, intră Buleică.

Min. 62: Teixeira a tras, Gliwa a respins în faţă, iar Coman, singur cu portarul, a reluat aiurea.

Min. 61: Teixeira s-a grăbit să bată o lovitură liberă şi a luat ”galben”. Portughezul va sta etapa viitoare, contra Stelei.

Min. 59: Tchite a luat un ”galben” pentru un fault din spate.

Min. 57: Mihai Roman a scăpat singur, dar a fost oprit eronat, pentru o presupusă poziţie de ofsaid. Mare greşeală de arbitraj.

Min. 56: Schimbare la „lupi”: iese Marinescu, intră Kronaveter.

Min. 55: Ioan Filip a fost prins între doi gorjeni, dar a reuşit să-i trimită lui Pecanha şi să evite desprinderea oaspeţilor.

Min. 47: Geraldo a intervenit în ultimul moment, altfel Răduţ ar fi scăpat singur.

Min. 46: A început partea secundă.
Min. 45+1: Finalul primei reprize.
Min. 42: Petrolul presează, dar degeaba: marile ocazii nu se ivesc.
Min. 39: Prima schimbare la Petrolul: iese Astafei, foarte şters, şi intră Al. Coman.
Min. 35: Jocul e destul de alert, dar marile ocazii întârzie să mai apară în ultimele minute.
Min. 28: Ocazie uriaşă pentru gazde: Geraldo, singur singurel la câţiva metri, a reluat cu capul, dar mingea s-a dus alături de poartă!
Min. 24: Astafei a tras de la distanţă, dar Gliwa a prins.
Min. 21: Meme Tchite, liber în careu, a tras anemic şi Gliwa a prins! Mare ocazie pentru „lupi”.
Min. 19: Nicoară a şutat de la marginea careului, iar mingea, deviată de un adversar, a căzut pe plasă.
Min. 14: GOOOL PANDURII. Gorjenii au executat repede o lovitură liberă, surprinzând apărarea ploieştenilor. Mihai Roman II a centrat foarte bine şi Momcilovici a marcat din cădere!
Min. 8: Astafei vede şi el galben pentru un fault dur.
Min. 7: Răduţ a încasat primul cartonaş galben, pentru că a întârziat executarea unei lovituri libere de către gazde.
Min. 5: Mihai Răduţ a pătruns bine, dar a tras anemic, pe lângă poartă.

Min. 2
: Gliwa a greşit grav, a dat mingea fix în Tchite, dar, spre norocul portarului gafeur şi al formaţiei gorjene, balonul s-a dus alături de poartă.
Min. 1: A început meciul. Filip a tras de la distanţă, fix pe direcţia portarului Gliwa. Stadionul din Ploieşti este mai gol ca niciodată: dacă sunt 3.000 de oameni la meci.
PETROLUL – PANDURII 0-1
Marcator: Momcilovici (14)

PETROLUL: Pecanha – Peteleu, I. Filip, Geraldo, Fanchone – De Lucas, L. Marinescu – Astafei, Tchite, Teixeira – Tamuz. Antrenor: Mircea Rednic.
 Rezerve: Bolboaşă – Ipsa, Al. Coman, Vasilache, Pastorini, Kronaveter, Mareş
PANDURII: Gliwa – Unguruşan, Cordoş, Vasiljevici, Momcilovici –  Mrzljak, Elton – Nistor, Răduţ, Nicoară – M. Roman II. Antrenor: Edward Iordănescu.
 Rezerve: Mingote – B. Şandru, Grecu, Piţian, P. Anton, Buleică, Matulevicius
Arbitru: Iulian Dima (București).
––––––-
Petrolul revine la meciurile de campionat cu un duel dificil, prin prisma a ceea ce s-a văzut la ambele echipe, în ultima perioadă – meciul cu Pandurii Tg. Jiu.

Crimele legionarilor care au îngrozit România. Asasinatele cărora le-au căzut victime I.G. Duca, Armand Călinescu, Nicolae Iorga și Virgil Madgearu
Recomandări
Crimele legionarilor care au îngrozit România. Asasinatele cărora le-au căzut victime I.G. Duca, Armand Călinescu, Nicolae Iorga și Virgil Madgearu

Petrolul a uitat să câștige pe teren propriu, pierzând ultimele două meciuri în campionat, cu CSMS Iaşi (0-2) şi cu CSU Craiova (1-2), plus egalul din Cupă, cu FCSB, 1-1. Pandurii au reuşit să le pună pe Steaua şi pe Dinamo, dar au pierdut apoi, ultimele două partide, “la zero”, gorjenii fiind bătuţi de Viitorul (0-4) şi de Gaz Metan Mediaş (0-1, pe teren propriu), astfel că sunt în zona minată! Antrenorul Mircea Rednic are o singură problemă de lot pentru meciul de astăzi, fundaşul dreapta Jean Sony Alcenat, într-o formă destul de slabă, obosit după ce a fost la naționala haitiană, care este suspendat pentru cumulul a patru avertismente. În locul său va juca Peteleu.

De asemenea, cu probleme musculare, Geraldo Alves va fi menajat. Față de eșecul din returul semifinalei de Cupă cu Steaua (1-3), ”Puriul” e tentat să înceapă cu Filip şi cu Tchite al doilea vârf, lângă Tamuz.

Petrolul – Pandurii e un meci în care, interesant, cota oferită Petrolului de casele de pariuri (echipa gazdă este pe podium, iar oaspeţii, primii deasupra liniei de retrogradare) este una foarte mare, 2,30 pentru un success al galben-albaştrilor, care, iată, îşi pierd din statutul de “favoriţi”!

Pentru gorjeni urmează o serie de trei meciuri esențiale în lupta pentru salvare, în decurs de o săptămână: la Petrolul, acasă cu Astra şi apoi la Oţelul. ”Vreau să obţinem minim 5 puncte!”, spune, ponderat, antrenorul Edward Iordănescu. Mai optimist, internaționalul Mihai Pintilii vrea ca echipa lui să ia maximum de puncte.

Influencerii de pe TikTok ai lui Călin Georgescu au fugit din țară, după decizia CCR de a anula alegerile. „Te pup bă, vezi ce faci!”
Recomandări
Influencerii de pe TikTok ai lui Călin Georgescu au fugit din țară, după decizia CCR de a anula alegerile. „Te pup bă, vezi ce faci!”

”Din cele trei meciuri vreau să luăm toate cele nouă puncte. Important e să luăm fiecare meci în parte. Primul meci e cu Petrolul, să dea Dumnezeu să luăm trei puncte, şi apoi mergem mai departe. Luăm nouă ca să stau liniştit după aia”.

Fac socoteli pentru salvare

Pintilii face şi socoteli în privinţa clasamentului final. ”Toată lumea spune că, dacă ai 40 de puncte, eşti salvat! Cu 5 victorii cred că am fi liniştiţi. Noi suntem la retrogradare, nu ne putem gândi la locul 7 sau mai ştiu eu. Trebuie să luăm fiecare meci şi să scoatem maximum, nu are logică să vorbim de altceva acum”, spune Mihai Pintilii, contrazicându-i pe cei care spuneau că echipa gorjeană se va bate la un loc de cupă europeană.

Fără victorie la Ploieşti, cei de la Pandurii îşi fac curaj şi spun că merg în vizuina ”lupilor galbeni” să câştige.

”Ne-am pus speranţe după ce am bătut Steaua şi Dinamo, credeam că vom fi zei. Dar nu a fost aşa”, mai spune Mihai Pintilii.

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Știrileprotv.ro
Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Viva.ro
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Mesajul astrelor pentru zodii, 8 decembrie 2024. Fecioara câștigă bani, noroc și o șansă unică pentru alte două zodii
FANATIK.RO
Mesajul astrelor pentru zodii, 8 decembrie 2024. Fecioara câștigă bani, noroc și o șansă unică pentru alte două zodii
La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Elle.ro
La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Unica.ro
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Surse: Noul Parlament ar putea să aibă cu 30 de oameni mai puţini. Senatorii şi deputaţii POT ar urma să fie excluşi
Observatornews.ro
Surse: Noul Parlament ar putea să aibă cu 30 de oameni mai puţini. Senatorii şi deputaţii POT ar urma să fie excluşi
Horoscop 8 decembrie 2024. Scorpionii revin la gânduri și sentimente mai bune în tot ce este legat de cei dragi
HOROSCOP
Horoscop 8 decembrie 2024. Scorpionii revin la gânduri și sentimente mai bune în tot ce este legat de cei dragi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI