Petrolul pierde la limită, scor 0-1, amicalul cu polonezii de la PODBESKIDZIE. Acesta a fost ultimul joc din primul stagiu de pregătire pentru trupa lui Mircea Rednic. În primele două jocuri de verificare din Antalya, Petrolul a pierdut cu 0-1 în fata azerilor de la Neftci Baku și a remizat,0-0, contra chinezilor de la Guangzhou.
De remarcat că, pe toată durata partidei de azi, polonezii au jucat foarte dur, încercând să suplinească lipsa de tehnică prin atacuri violente, peste limita regulamentului. ”Lupii” vor avea mâine o nouă zi cu două antrenamente, după care, vineri, vor reveni în țară, unde vor avea două zile libere. Luni, Mircea Rednic&co se vor întoarce în Antalya, pentru cel de-al doilea stagiu de pregătire.
Final de meci
min.79 Nici De Lucas nu scapă de duritățile polonezilor. Mijlocașul Petrolului a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce a fost lovit la cap.
min.70 Teixeira îi pasează în adâncime lui N’Koyi, care preia și trimite peste poartă.
min.66 Dublă schimbare la Petrolul. Intră în teren De Lucas și Teixeira, ies Marinescu și Astafei.
min.65 Polonezii continuă să joace la fel de dur și în a doua repriză. De această dată, Chiriță este faultat la mijlocul terenului.
min.61 Pecanha intră în poartă în locul lui Bolboașă.
min.51 Schimbare la Petrolul. Iese Mareș, intră N’koyi.
Petrolul a început mult mai bine repriza a doua și caută să egaleze.
min.49 Asalt petrolist la poarta polonezilor. Satli este și el aproape de egalare, însă lovitura sa de cap este apărată de portarul polonez.
min.48 Petrolul are o nouă ocazie mare de gol. Chiriță șutează în bară, din poziție ideală.
Mircea Rednic a efectuat 4 schimbări la pauză. Au intrat Alcenat, Filip, Nepomuceno și Chiriță. Au ieșit de pe teren Peteleu, Mustivar, Pastorini și Gallegos.
A început repriza a doua
Final de repriză Podbeskidzie conduce cu 1-0, la capătul unei reprize echilibrate, în care Petrolul și-a creat două ocazii de gol, prin Astafei și Mareș, dar polonezii au profitat de nesincronizarea din defensiva petrolistă și au reușit să deschidă scorul.
min 40 Gol PODBESKIDZIE. Nesincronizare a defensivei petroliste, iar jucătorul cu numărul 8, Malinowski, profită de această nesincronizare și trimite în poartă.
min.39 Meciul este din nou întrerupt, după ce Satli a fost busculat de un adversar.
min.36 Polonezii au și ei o ocazie de gol, însă șutul căpitanului Sokołowski se duce pe lângă poartă.
min.33 Mustivar șutează, dar portarul polonez reține balonul.
min.32 Petrolul are cea mai mare ocazie a meciului de până acum, Mareș șutând în transversală de la marginea careului.
min.28 Spiritele se încing: în urma unei faze la poarta polonezilor s-a creat un meleu între jucătorii celor 2 echipe, însă lucrurile s-au liniștit rapid.
min.25 Jocul este echilibrat, niciuna dintre formații nevând ocazii clare de gol.
min.15 Petrolul are prima ocazie prin Astafei, care șuteză de la marginea careului, dar nu-l poate surprinde pe portarul advers.
min.15 Geraldo reintră pe teren, după ce a fost bandajat la cap.
min.12 Polonezii au prima ocazie, însă șutul lui Demjan este blocat de Satli și balonul se duce în corner.
min.10 Meciul este întrerupt după un duel aerian, Geraldo și-a spart capul și are nevoie de îngrijiri medicale.
min.6 Nesincronizare în defensiva ploieșteană, Geraldo este aproape de autogol, dar balonul trimis de fundașul central spre poarta lui Bolboașă trece peste transversală.
min.1 Petrolul evoluează în sistemul 4-1-4-1
În cel de-al treilea joc amical din Antalya, Petrolul întâlnește în această dimineață gruparea poloneză Podbeskidzie Bielsko-Biala, locul 8 în campionatul intern.
Partida va începe la ora 11.00 și se va desfășura pe terenul de antrenament al lupilor de la baza sportivă Fanatic, urmând să fie transmisă, în format live text, pe SportNews.ro dar și pe site-ul oficial al clubului ploieștean.
Tehnicianul Mircea Rednic va trimite pe teren următoarea echipă: Bolboașă – Peteleu, Geraldo (cpt), Satli, Beța – Mustivar – Astafei, Marinescu, Gallegos, Mareș – Pastorini.