„Am avut câteva discuţii preliminare cu Dan Capră, dar până când nu se lămureşte poziţia domnului Stoichiţă nu pot spune mai multe. Sunt dornic să antrenez Petrolul. Ştiu greutăţile de acolo, dar printr-o organizare bună şi o campanie de achiziţii mulţumitoare situaţia se poate remedia. Ar fi, pentru mine, o oportunitate extraordinară în carierea mea să lucrez la o echipă ca Petrolul Ploieşti”, a spus Schumacher pentru Telegrama.

––-

Noul manager sportiv al Petrolului, Mario Nicolae, se implică activ nu numai pentru aducerea de jucători noi la echipa lui Dan Capră, fiind, deja, perfectate patru transferuri (Paolucci, Gabi Matei, Mișelăricu, Boudjemaa), ci a stabilit și componenţei băncii tehnice a echipei, odată cu reluarea pregătirilor, în ianuarie.

Constantin Schumacher (39 de ani), bun prieten cu vechiul și noul managerul sportiv al ”lupilor”, este noul antrenor al echipei.

În CV-ul lui Schumacher, ca jucător, cele mai importante echipe sunt Rapid, FC Argeş, U. Craiova şi Volin Luțk (Ucraina), în timp ce, acesta are, ca antrenor, ”experienţe” puţin concludente, după o perioadă petrecută la Oţelul, pe banca echipei a doua, şi ”interimar” o scurtă perioadă, la fosta campioană, acesta pregătind echipe precum Juventus Bucureşti şi SCM Piteşti – ambele din Liga a III-a.

În vârstă de 39 de ani, Schumacher deţine Licenţa ”Pro”, făcând parte din promoţia care a luat acest calificativ profesional în 2015. Spaniolul Angel Lopez Perez – fost secund al lui Cosmin Contra – este şi el una dintre variantele propuse de Mario, care va ”apărea la club”, oficial, alături de noul tehnician, în ianuarie 2016. Indiferent de varianta aleasă, este clar că mandatul lui Mihai Stoichiţă pe banca echipei ploieştene are şanse minime să mai continue, după ultima partidă cu ASA Târgu Mureş.


Doar opt meciuri a rezistat Mihai Stoichiță pe banca Petrolului. Cu doar o victorie, o remiză și șase înfrângeri, ”Lippi” se desparte de prahoveni, lăsându-i pe ultimul loc, cu doar opt puncte și un golaveraj dezastruos, 16-29.

Contactat de Digi Sport, Stoichiță a dezvăluit că, deși despărțirea nu e oficială, practic va mai avea o ultimă discuție cu patronul echipei prahovene, probabil pentru a stabili condițiile financiare ale încheierii contractului.

”Nu am plecat încă, aștept să am o discuție cu patronul Dan Capră și apoi vom lua o decizie”, a spus ”Lippi”.

Altfel, Gică Hagi îl vrea neapărat pe Peterson Pecanha, portarul Petrolului, la Viitorul, însă lupta pentru semnătura acestuia nu se anunță una ușoară. Și alte cluburi de top sunt interesate de goalkeeper-ul ajuns la 35 de ani, printre care ar fi și Dinamo.

 
 

Urmărește-ne pe Google News