Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, speră ca forul internațional să acorde o derogare pentru ca echipele aflate în insolvență în Liga I sa poata participa in competitiile europene sezonul viitor. Iorgulescu a trimis o hârtie oficială în acest sens către UEFA și așteaptă răspunsul forului european în următoarea perioadă, informează sportonlineph.ro.

„Din ce știu eu, au mai fost echipe aflate în insolvență care au primit derogări de la UEFA”, a declarat Gino Iorgulescu.

De asemenea, CS U Craiova are și ea nevoie de o derogare pentru a fi eligibilă pentru viitorul sezon de Liga Europa. Conform regulamentului UEFA, în competițiile europene pot participa doar cluburi care au o istorie de cel puțin trei ani. Gruparea olteană are însă, doar doi ani de la înființare.

 
 

Urmărește-ne pe Google News