Pentru a-l înlocui pe Tamuz, Mircea Rednic s-a orientat spre Costin Curelea (30 de ani), jucător care a fost tras pe linie moartă de CS U Craiova pentru că n-a acceptat prelungirea contractului.

Costin Curelea a fost propus de Mircea Sandu, fostul preşedinte de la FRF, când la Steaua, când la Petrolul. Iar „găzarii” chiar au luat în serios această opţiune, anunţă gsp.ro.

101 goluri a marcat în carieră Costin Curelea la cele trei echipe la care a fost legitimat: Sportul Studenţesc, Dinamo Minsk şi CS U Craiova.

 
 

Urmărește-ne pe Google News