Șefii Petrolului au înaintat cererea de intrare în insolvenţă, dar au reușit să atragă sponsor principal important. Numele firmei va fi imprimat pe partea din față a tricourilor.
Astăzi, conducerea ploieștenilor a parafact un parteneriat cu Alexandrion, care va deveni sponsor principal şi care va oferi o sumă importantă de bani. Oficialii grupării de pe ”Ilie Oană” au anunțat că, în cel mai scurt timp, vor avea încă un sponsor.
Ploieştenii nu mai aveau nici un sponsor principal inscripţionat pe tricourile de joc, după ce Opel şi Bergenbier au renunţat la contract.
Din motive organizatorice, acţiunea de oficializare a parteneriatului cu producătorul de băuturi alcoolice a avut loc loc la Complexul Sky Center, din Păuleşti, la sala de evenimente, şi nu la fabrica Alexandrion din Pleaşa, aşa cum era stabilit iniţial.
„Nu am putut să stau deoparte de această echipă și de acești suporteri minunați. Nu înțeleg de ce alți sponsori au plecat, iar altora le este frică să vină la această echipă cu tradiție”, a spus marți Nawaf Salameh, CEO-ul Distileriile Alexandrion, citat de sportonlineph.ro.
”Vrem să fim alături de Petrolul în lupta ce o desfășurați pentru performanță și educație sportivă a tinerilor. Vrem să aducem un suflu nou în aria generoasă a educației și practicării sportului. Parteneriatul cu un club de prestigiu, ca Petrolul Ploiești, ne onorează foarte mult. Proiectele mari reclamă eforturi conjugate, responsabilitatea tuturor celor implicați și dedicație”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul firmei care produce băuturi de trei, cinci și șapte stele!
Alexandrion va rămâne şi în viitorul sezon alături de echipă, însă ca sponsor secundar.